O locuinta este de aproape trei ori mai accesibila in prezent, comparativ cu perioada de boom, luand in calcul pretul pe mp, cursul de schimb leu-euro si salariul mediu net pe economie. Astfel, o locuinta de 50 mp utili poate fi achizitionata in prezent cu salariul mediu pe 10,8 ani, comparativ cu perioada de boom, cand pentru a acoperi pretul unei noi case de 50 mp utili aveai nevoie de salariul mediu net pe 33 de ani, potrivit unui raport al Coldwell Banker Affiliates of Romania.

2015 este cel mai bun an din istoria moderna a pietei rezidentiale, cu peste 11.000 de unitati locative noi ce vor fi livrate pana la finalul anului. In total stocul de locuinte noi aflate la vanzare va atinge pana la finalul anului 14.000 de unitati locative, din acestea circa 60% sunt apartamente aflate la vanzare de peste doi ani. Astfel, gradul de absorbtie pentru apartamentele nou livrate este unul ridicat, fiind estimat la 70%, arata un raport de piata al companiei Coldwell Banker Affiliates of Romania, cel mai mare jucator de pe segmentul rezidential.

Potrivit raportului Coldwell Banker, in 2015 vor fi la vanzare 14.000 de locuinte noi in peste 350 de proiecte rezidentiale amplasate in Bucuresti si imprejurimi. Din cele circa 11.000 de locuinte a caror livrare este estimata pentru acest an, proiectele rezidentiale de mici dimensiuni, cu sub 50 de unitati locative, acopera o mare parte din oferta, peste 30% din total.

In ceea ce priveste tipul oferte de locuinte, consultantii Coldwell Banker arata ca dezvoltatorii construiesc in special proiecte dedicate segmentului mass market, insa noteaza ca totusi 2015 a marcat o descrestere a ponderii acestui tip de locuinte, care in anii trecuti reprezentau aproape 70% din noul stoc. Pe fondul stabilizarii preturilor, a cresterii increderii cumparatorilor si a imbunatatirii conditiilor de creditare, numarul proiectelor dedicate segmentului middle a crescut in 2015.

In ceea ce priveste achizitiile off plan, in prezent acestea reprezinta mai putin de 5% din total si au loc ori in cazul proiectele foarte mari, care au desa sute de rezidenti sau in cazul celor de lux.

Preturile au ramas stabile, la o medie de 700 de euro pe mp construit in cazul proiectelor mass market, in timp ce proiectele dedicate segmentului mediu au preturi de circa 1.050-1.200 euro pe mp. Oficialii Coldwell Banker estimeaza ca preturile apartamentelor vor ramane stabile in urmatoarele 6 luni, in virtutea conditiilor economice favorabile.

Din ce in ce mai multi dezvoltatori vor lansa noi proiecte, unii chiar cu peste 1.000 de unitati locative, ale caror finalizare completa va depinde de rezultatele de vanzare si se va intinde pe o perioada mai lunga de timp comparativ cu perioada anterioara crizei economice. Consultantii considera ca vor exista si proiecte cu yielduri sub asteptari, ca urmare a faptului ca nu se vor plia pe cererea existente sau pe publicul tinta tintit, dar si ca urmare a unei strategii de vanzari si marketing nepotrivita.

Totusi, per total rata de absorbtie a locuintelor nou dezvoltate va ramane mare, peste 70%, iar stocul de locuinte disponibile finalizate inainte de 2013 va scadea, viteza depinzand de strategia de vanzari a fiecarui proiect. Prima Casa va ramana in continuare principala metoda de finantare, daca programul va continua, insa se va observa si o crestere a tranzactiilor finantate prin alte tipuri de imprumuturi.

Spre deosebire de proiectele anterioare crizei, noile unitati sunt mult mai adaptate, acesta fiind si motivul pentru care s-a observat o crestere de peste 40% a finantarilor prin Prima Casa in prima jumatate a anului 2015, comparativ cu aceeasi perioada din 2014. Mai mult, ofertele de creditare standard ale bancilor au dobanzi similare cu Prima Casa.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri