Istoricul Lucian Boia a vorbit despre Primul Razboi Mondial, tema celei mai recente carti lansate de el, precizand ca acest conflict petrecut intre 1914-1918 reprezinta "actul de nastere a lumii in care traim", iar, in urma acestuia, desi a pierdut, Romania a si castigat foarte mult.

Evenimentul de lansare a volumului "Primul Razboi Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretari", de Lucian Boia, a avut loc la libraria Humanitas de la Cismigiu din Capitala, in prezenta autorului si a filosofului Gabriel Liiceanu.

"Indeobste, i se spune domnului Lucian Boia istoric. Eu nu cred ca este istoric in sensul traditional al cuvantului, pentru ca volumele pe care le-a scris sunt regizate de un anumit spirit al inteligentei, al problematizarilor, al speculatiei care nu este propriu istoricului de eveniment. Sunt carti care totdeauna problematizeaza la limita subiectul pe care si l-au propus", a spus, potrivit Mediafax, Gabriel Liiceanu, la evenimentul de lansare a volumului "Primul Razboi Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretari".

Acesta a mentionat ca cei care vor citi aceasta carte nu vor gasi ce s-a petrecut de-a lungul anilor Primului Razboi Mondial.

"Nici vorba de asa ceva. Lucrurile sunt eliminate sub aspectul asta la inceput cu un tabel cronologic, dupa care cartea este libera sa discute, sa discute statutul insusi al discursului istoric. Cred ca nicaieri, poate, Lucian Boia nu a pus in discutie atat de acut discursul istoricului, ce face un istoric atunci cand se apleaca asupra unui fenomen si da celorlalti senzatia sau ceilalti sunt pregatiti sa accepte ca el cunoaste un lucru si il prezinta asa cum s-a intamplat", a adaugat Gabriel Liiceanu.

Primul Razboi Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretari

"Cartea pune in joc o inteligenta a jocurilor de posibilitate si, facand asta, Lucian Boia face inca o data ceea ne ne-a obisnuit sa faca in mai toate cartile lui: ucide inca o data locurile comune ale istoriei, ale istoriei oficiale, ale istoriei asa cum circula in mintile noastre, constituita din tot soiul de prejudecati pe care le absorbim de-a lungul vietii din diferite locuri - din lecturi aleatorii, din discutii la fel de nesemnificative - si in felul asta, facand asta, dinamitand locurile comune ale istoriei, se expune, devine antipatic si este tratat de multe ori ca un dusman al imaginilor avantajate pentru Romania", a mai spus Gabriel Liiceanu, precizand ca volumul "Primul Razboi Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretari" "are frumusetea sa prin faptul ca starneste imaginatia".
La randul sau, istoricul Lucian Boia a spus ca Primul Razboi Mondial este "actul de nastere a lumii in care traim, evenimentul fondator".

"Romania de astazi exista in urma Primului Razboi Mondial. S-a trecut de la Romania Mica la Romania Mare, sigur, cu pierderile pe care le-am suferit, dar, totusi, Romania in care traim noi este, in linie directa, descendenta acestui conflict din 1914-1918", a spus Lucian Boia, precizand ca "Romania a castigat atat de mult pierzand razboiul". "Romania n-a fost invingatoare, a fost infranta in Primul Razboi Mondial", dar pierzand razboiul, Romania a facut Romania Mare, a completat istoricul.

In ceea ce priveste scrierea acestei cartii, Lucian Boia a declarat ca a simtit nevoia sa vorbeasca despre Primul Razboi Mondial, sa-si "spuna cuvantul", anul acesta implinindu-se o suta de ani de la declansarea acestui conflict.

Lucian Boia: Primul Razboi Mondial

"In aceasta seceta de publicatii privitoare la Primul Razboi Mondial, am simtit nevoia sa-mi spun cuvantul, sa-l spun pe scurt. Nu este o carte care sa relateze evenimentele Primului Razboi, e pur si simplu o interpretare, o suita de interpretari asa cum vad eu", a spus istoricul, precizand ca a folosit "tot felul de lucrari" pentru scrierea cartii.

Lucian Boia, nascut in Bucuresti, pe 1 februarie 1944, si este profesor la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti. Opera sa, intinsa si variata, cuprinde numeroase titluri aparute in Romania si in Franta, precum si traduceri in engleza, germana si in alte limbi straine. Preocupat indeosebi de istoria ideilor si a imaginarului, s-a remarcat atat prin lucrari teoretice privitoare la istorie ("Jocul cu trecutul. Istoria intre adevar si fictiune") si la imaginar ("Pentru o istorie a imaginarului"), cat si prin investigarea consecventa a unei largi game de mitologii (de la viata extraterestra si sfarsitul lumii pana la comunism, nationalism si democratie). A adus, de asemenea, noi interpretari privitoare la istoria Occidentului si la istoria Frantei. In 1997, lucrarea sa "Istorie si mit in constiinta romaneasca" a starnit senzatie si a ramas de atunci un punct de reper in redefinirea istoriei nationale.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri