Mai toate societățile de asigurări din România au în componență un departament de antifraudă care se ocupă de verificarea dosarelor de daună și de identificarea tentativelor de fraudă. Dar, deși cazuistica este diversă, cea mai mare vulnerabilitate se înregistrează la dosarele din sistemul Carte Verde, atașate polițelor RCA. Totodată, în unele cazuri, din cauza complexității situațiilor de fraudă, companiile de asigurări sunt nevoite să apeleze și la societăți de detectivi particulari.

Frecvent, rețelele de fraudă utilizează trucuri și prevederi legale ale Uniunii Europene pentru așa numite accidente, folosind în special datele de identificare ale autovehiculelor înregistrate în Estul Europei. Aici găsim și bine cunoscutul fenomen al mașinilor înmatriculate în Bulgaria al cărui număr depășește jumătate de milion și conduse de către cetățeni români.

"Aceste mașini sunt asigurate de asigurătorii bulgari la prețuri mici, iar mai mult de un sfert sunt cu polițe false ce nu au acoperire, iar daunele sunt achitate din fondul de garantare bulgar", a declarat, pentru wall-street.ro, Daniela Bădăluță (foto), președinte și fondator, RECREX, companie, cu capital integral românesc, corespondent al Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), care gestionează dosare de daună în sistem Carte Verde.

Citiți și România are piața de asigurări RCA cu cea mai mare rată a daunei din Europa Centrală şi de Est

Daniela Badaluta

Ea arată că în ultimii trei ani, NBIFI, biroul anti-fraudă bulgar, reprezentat de Veselin Atanasov în calitate de președinte, și în colaborare cu Centrul de Consultanță Antifraudă RECREX AFC, condus de detectiv Romeo Canura, a descoperit o rețea ce se ocupă cu înscenarea de accidente pe întreg teritoriul Europei, folosind astfel de autovehicole înmatriculate în Bulgaria.

Membrii rețelei au procurat de la cetățeni bulgari copii ale cărților de identitate și premise de conducere. Această rețea folosea ulterior aceste date în declarațiile de constat amiabil fiind folosite polițe încheiate pentru mașini înmatriculate în Bulgaria și utilizate de români sau polițe RCA emise în România.

Spre exemplificare, detectivii au descoperit două situații în care au fost declarate accidente de circulații urmate de pagube materiale mari și care au folosit metoda sus amintită. În primul caz pentru realizarea fraudei aceștia au achiziționat fără contract de vânzare cumpărare un auto înmatriculat în Bulgaria, cu an de fabricație vechi 1998, dar cu o poliță de asigurare valabilă. În acest fel au intenționat să se piardă urma utilizatorului pentru a fi mai greu de descoperit.

Daniela Bădăluță

Ea adaugă, de asemenea, că locul producerii accidentului a fost și acesta ales cu atenție în sensul lipsei camerelor de supraveghere, zonă nepopulată, în zone cu foarte puțini martori. Mai mult de atât, în actul de constatare aceștia nu au indicat precis, ci doar aproximativ locul, și acest accident a fost avizate la mai mulți asigurători români și corespondenți din România, folosind polițele de RCA distincte.

Pentru mascarea fraudei cei în cauză au ales un șofer de cetățenie bulgară și un cetățean român plecat din țară de mai mult timp dar ale cărui copii după actele de identitate și permis le aveau în posesie. Detectivii RECREX AFC, alături de cei din NBIFI, au reușit contactarea cetățeanului bulgar care a declarat că nu a călătorit niciodată în România, nu a utilizat vreodată mașina care a produs accidentul și nu are cunoștință de accidentul în cauză.

Citiți și Undă verde pentru înființarea unui comparator RCA la nivel de piață

"Cercetările au continuat și s-a stabilit că anterior datei producerii accidentului două persoane (un cetățean român și unul bulgar) au venit în orașul Pleven din Bulgaria și sub un pretex neverosimil au reușit totuși să obțină de la 20 de tineri din localitatea Pleven copii după buletine și permis de conducere. Cei doi le-a promis facilitarea unor câștiguri la pariuri sportive prin introducerea într-o bază de date ”specială” a datelor de identitate și astfel ar fi fost aleși câștigători foarte des", mai spune Daniela Bădăluță.

În speță, mai spune fodatorul RECREX, se ajunge și la proprietarul de fapt al mașinii păgubite a cărei declarație a fost mereu schimbată și confuză.

Epava avariată era ba în curtea casei ba era predată la un centru de dezmembrări auto. Este clar că de fapt acesta era pionul principal în comiterea fraudei și s-au accentuat investigațiile asupra lui. Acesta a fost evaziv în ceea ce privește documentul de predare al autovehiculul la un centru de dezmembrări și detaliile privind șoferul care a condus mașina la momentul accidentului. Întrebat despre datele de contact ale șoferului, acesta s-a angajat să le găsească și să le transmită, însă până în final nu a furnizat aceste informații și nici nu mai poate fi contactat telefonic.

Daniela Bădăluță

Cel de-al doilea caz prezintă aceleași particularități fiind diferite doar numele persoanelor implicate și locul producerii, spune reprezentantul RECREX. Ea arată că fraudatorii au ales tot o mașină BMW de valoare mare pentru mașina păgubită adusă, acest autovehicul fiind cumpărat din străinătate de la dezmembrări și în urma unui accident grav, iar șoferul vinovat fiind un cetățean bulgar și persoana păgubită o femei în vârstă.

Ea arată că locul ales corespunde tacticii preferate de cei în cauză și anume o zonă nedefinită între două localități fiind indicate niște repere foarte lungi cca. 50 km. De asemenea modul de producere a accidentului este similar și anume lipsa atenției la volan combinată cu nerespectarea prevederilor legale referitoare la prioritate de trecere.

"Persoanele care fac parte din aceste rețele de fraudatori au căpătat ”experiență” de la caz la caz și au venit cu noi metode de acțiune, speculând sistemul de gestionare a dosarelor Carte Verde și internationalitatea acestor dosare. Astfel în situația în care detectivii ajung totuși pe urmele lor aceștia folosesc datele de identitate ale persoanelor care au fost menționate în polițele de asigurare sau care au fost menționați ca șoferi la constat amiabil și discută ca și cum ar fi acele persoane. Prin perseverență și persuasiune aceste metode au fost dejucate și în final s-au probat fraudele", spune Daniela Bădăluță.

Dintr-un cimitir de mașini în Italia, la 100.000 euro în România

Un caz celebru din 2015, potrivit reprezentantului RECREX, este cel în care o rețea de fraudă în asigurări a adus o mașină marca Mercedes S 600, avariată total, din Italia, cel mai probabil dintr-un cimitir de mașini.

"La atribuirea numerelor provizorii de circulație, legislația din România nu impune prezentarea fizică a respectivei mașini pentru examinare la RAR. În schimb, pentru a putea circula pe drumurile publice, se impune asigurarea RCA pentru o perioadă de până la 90 de zile. De aceste prevederi legale s-au folosit terța parte și asiguratul la înscenarea unui eveniment, urmărind obținerea unui folos injust de 100.000 euro", spune Daniela Bădăluță.

Ea adaugă că membrii rețelei au înscenat un eveniment rutier în parcarea unui Mausoleu comemorativ din zona muntoasă a județului Argeș, folosind sprijinul intenționat sau din culpă al unor polițiști. Opinia specialiștilor RECREX a fost că persoanele implicate s-au folosit de o constatare a poliției pentru a avea mai multă credibilitate în fața companiilor de asigurări.

RECREX

"În primul rând, ceea ce a fost suspect inițial pentru experții noștri, în acest caz, a fost ambiguitatea cu care era completat procesul verbal al poliției (date confuze, uneori neclare). În schimb datele poliței de asigurare privind mașina erau scrise cu o acuratețe desăvârșită, literele și cifrele fiind insistent îngroșate, chiar suspect de insistent după o analiză mai atentă", adaugă ea.

De asemenea, "dinamica producerii accidentului nu concordă cu poziția în care au fost găsite de cele două mașini de către poliție, la cercetarea la fața locului. Astfel, mașina asigurată venea din pantă, cu o așazisă viteză peste limita legală, apoi lovea, cu partea din față în lateral stânga TP. După o analiză mai riguroasă experții au putut concluziona că dinamica nu putea fi aceasta și, după o porțiune de 50- 80 m de frânare, mașina să nu își schimbe poziția prin virare sau orice altă mișcare făcută pentru evitarea impactului cu acel obstacol".

Astfel, din verificările și investigațiile efectuate de poliție și de către investigatorii RECREX, au apărut suspiciuni în legătură cu obiectivitatea și corectitudinea polițiștilor implicați, ambii fiind cu diferite "antecedente" în acest sens, cheltuieli peste limita veniturilor lunare încasate în familie și datorii acumulate în diferite "medii".

"S-a recomandat efectuarea unei expertize tehnice extrajudiciare, care a stabilit ca evenimentul nu este real, este vorba despre o înscenare, nefăcându-se astfel o plată neîntemeiată de 100.000 euro, bani ce au rămas în conturile asiguratorului", conchide Daniela Bădăluță.

Sursa foto: ARTEMENKO VALENTYN / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri