PSD îi aduce noi acuzații lui Ilie Bolojan, după anunțul Oanei Gheorghiu privind vânzarea companiilor de stat

Sursa foto: Shutterstock / LCV

PSD îi aduce noi acuzații lui Ilie Bolojan, după anunțul Oanei Gheorghiu privind vânzarea companiilor de stat

Cuprins Articol:
Mihai Fifor, deputat PSD, a declarat joi că anunţul vicepremierului Oana Gheorghiu privind posibila vânzare a unor companii de stat - anunţ făcut cu "girul prim-ministrului Ilie Bolojan" - nu ar fi trebuit formulat fără o discuţie clară şi onestă în cadrul coaliţiei de guvernare. El consideră că scoaterea la vânzare a unor companii profitabile, într-o perioadă marcată de criză energetică şi financiară, reprezintă o decizie gravă, cu impact direct asupra siguranţei economice şi energetice a României.

Oana Gheorghiu anunță falimentul CFR Marfă. Replica lui Mihai Fifor după demersul vicepremierului

CFR Marfă va intra în faliment până la 31 mai 2026, a precizat astăzi vicepremierul Oana Gheorghiu, după ce a prezentat Guvernului un document care propune măsuri ample de reorganizare pentru companiile de stat cu pierderi semnificative. 

Reamintim că vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, la începutul mandatului său în Guvernul Bolojan că va începe reforma Consiliilor de Administrație (CA) din companiile de stat. Oficialul a precizat atunci că numărul acestora va fi redus, iar ministerele vor putea desemna doar un număr limitat de membri.

"Ajunge. Până aici. Începe să se vadă limpede motivul real din spatele disperării cu care « miracolul » de la Bihor, premierul Ilie Bolojan, se agaţă de scaun. Nu « reforma. » Nu responsabilitatea. Ci graba de a împinge decizii care nu mai au nimic de-a face cu interesul României. O altă agendă. Bolojan sfidează încă o dată Coaliţia de guvernare şi ia decizii majore fără consultarea prealabilă a partenerilor. 

Anunţul vicepremierului Gheorghiu privind vânzarea unor companii de stat, făcut cu girul prim-ministrului Ilie Bolojan, nu trebuia să existe fără o discuţie clară şi onestă în Coaliţie. Scoaterea la vânzare a unor companii profitabile de stat, în plină criză energetică şi financiară, nu este doar o eroare. Este o decizie gravă, care loveşte direct în siguranţa economică şi energetică a României. Iar acesta este un motiv puternic şi suficient pentru demiterea premierului Ilie Bolojan şi a celor care au girat acest demers", a scris Fifor pe Facebook. 

Mihai Fifor: "Este genul de decizie pe care o iei, fie din incompetenţă, fie cu deplină nepăsare"

Mihai Fifor a precizat că reprezentanţii PSD din Guvern s-au opus acestei iniţiative şi vor face tot ce le stă în putere pentru a împiedica aplicarea ei.

"Toate marile state europene - Germania, Franţa, Italia, Spania, Ungaria, Polonia, Cehia - merg în direcţia exact opusă: îşi consolidează controlul asupra companiilor strategice, mai ales în energie. Într-un context global tensionat şi imprevizibil, securitatea energetică nu se negociază. Se apără. 

Tocmai de aceea, anunţurile vicepremierului Gheorghiu sunt în răspăr cu această realitate şi vulnerabilizează direct România într-un moment geopolitic extrem de complicat, în care fiecare stat responsabil îşi protejează resursele, nu le scoate la vânzare. Toate principiile economice spun acelaşi lucru: nu îţi vinzi activele cele mai valoroase în mijlocul unei crize. Este genul de decizie pe care o iei fie din incompetenţă, fie cu deplină nepăsare faţă de interesul naţional. Grecia a făcut această greşeală şi o plăteşte şi astăzi", a afirmat deputatul.

"Bolojan nu face decât să împingă România într-o zonă de vulnerabilitate strategică"

Fifor susţine că invocarea PNRR este doar un pretext, deoarece jalonul menţionat se referă strict la Hidroelectrica şi la o listare limitată, nu o deschidere generalizată pentru înstrăinarea celor mai profitabile companii ale statului.

"Romgaz, Salrom, CEC, Portul Constanţa, Aeroporturi Bucureşti, Loteria Română sau Poşta Română nu au nicio legătură cu acest jalon. Nici în cazul Hidroelectrica nu există nicio justificare serioasă pentru extinderea listării în actualul context. Dacă exista presiune, Guvernul avea obligaţia să renegocieze PNRR în interesul României, nu să se grăbească să vândă mai mult decât i se cere. 

PNRR trebuie să fie un instrument de redresare şi întărire a economiei, nu un mecanism prin care statul îşi diminuează controlul asupra sectoarelor strategice. Domnule Bolojan! Nu există rezilienţă fără control asupra resurselor esenţiale. Dar dumneavoastră ştiţi foarte bine acest lucru şi aţi dovedit în toate aceste luni că efectiv nu vă pasă de România şi de binele românilor. 

Sub masca reformei, a PNRR şi a luptei cu deficitul, Bolojan nu face decât să împingă România într-o zonă de vulnerabilitate strategică, exact când ar trebui să o consolideze. Cine slăbeşte deliberat controlul statului asupra resurselor strategice, într-un context geopolitic complicat, nu guvernează. Vulnerabilizează România", a conchis deputatul PSD.

Vicepremierul Oana Gheorghiu dă startul reformei în companiile de stat

Vicepremierul Oana Gheorghiu a anunţat că a prezentat în şedinţa de guvern de joi o listă exploratorie privind posibila listare la bursă a unor companii de stat.

"E o propunere, este o listă doar pentru explorare, e o listă exploratorie, nu avem o decizie, o asumare politică. Listă exploratorie înseamnă că la un nivel de specialişti de AMEPIP şi din cadrul Cabinetului ne-am uitat la ce companii pot fi listate în urma unor discuţii cu specialişti din zona de piaţă de capital, dar pentru a face pasul următor e nevoie de un studiu de fezabilitate pentru a decide dacă aceste companii sunt eligibile pentru a fi listate. 

Procesul de listare este unul complex pe care trebuie să-l ducă la bun sfârşit specialişti care cu asta se ocupă", a declarat Oana Gheorghiu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Personalizate pentru tine