Tinerii britanici vindecați de COVID sunt reinfectați intenționat cu virusul, acesta fiind cel mai nou studiu desfășurat în Marea Britanie. Cercetătorii de la Universitatea Oxford vor să verifice cum reacționează organismul uman în fața unei a doua expuneri la coronavirus. Voluntarii au vârste cuprinse între 18 și 30 de ani și vor primi în jur de 5.000 de lire sterline pentru participarea la studiu.

Toți participanții au trecut deja prin boală, iar reinfectarea va avea loc într-un mediu sigur și controlat. Aceștia vor fi carantinați pentru 17 zile în spital, până când vor ”scăpa” de infecție. Acest tip de studii a mai fost folosit și în cazul unor boli precum malarie, tuberculoză, febră tifoidă sau holeră, scrie metro.co.uk.

Astfel de studiu ne arată ceea ce alte cercetări anterioare nu au reușit. Față de o infecție naturală, aceasta este una controlată și vom putea observa cum se manifestă organismul uman în fața acestei boli, dar și cum a reacționat la un prim contact cu virusul.

Helen McShane, profesorul coordonator al studiului

Cele mai recente cercetări au demonstrat că tinerii nu sunt 100% protejați în fața unei reinfecții. Peste 3000 de membri ai Marinei SUA, cei mai mulți având între 18 și 20 de ani, au fost obsevați între mai și noiembrie, 10% dintre aceștia contractând pentru a doua oară COVID-19.

”Vaccinarea rămâne cea mai importantă formă de protecție. În ciuda infectării, studiile arată probabilități din ce în ce mai mari pentru reinfectare, mai ales în ceea ce privește tinerii. Imunitatea dobândită natural nu reprezintă o garanție și este necesară vaccinarea celor care au avut COVID”, a spus și profesorul Stuart Sealfon, Școala de Medicină de la Muntele Sinai, New York.

Studiul început în Marea Britanie a arătat că cei care s-au reinfectat aveau un număr redus de anticorpi, față de cei care nu au mai contractat virusul a doua oară. Cercetătorii încearcă să afle acum dacă cei reinfectați mai pot transmite virusul și sunt suficient de contagioși pentru a-i infecta și pe alții.

Nu în ultimul rând, oamenii de știință au remarcat unele limitări ale studiului, inclusiv faptul că este probabil să fi subestimat riscul de reinfecție la persoanele infectate anterior, deoarece nu ia în considerare persoanele cu niveluri foarte mici de anticorpi după infecția lor din trecut. De asemenea, aceștia nu au putut determina modul în care recruții seropozitivi și-au contractat infecția anterioară și au confirmat-o prin testul PCR sau au stabilit cât de severă a fost și ce simptome au avut. Cercetătorii au spus că, de asemenea, ar fi putut să rateze infecțiile detectabile care au apărut între testele PCR la fiecare două săptămâni în timpul studiului.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri