Ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că serviciul de urgență SMURD trebuie să treacă de la Ministerul de Interne la Ministerul Sănătății. Este pentru prima oară când Rafila cere o astfel de transformare radicală a serviciilor medicale de urgență.

”La DSU (Departamentul pentru Situații de Urgență din Ministerul de Interne – n.red.) sunt profesioniști, e domnul Arafat, dar evident discutăm de o activitate medicală, iar responsabilitatea în fața opiniei publice și a lumii medicale este a Ministerului Sănătății. Sunt partenerii noștri, SMURD e o structură a DSU care și-a făcut foarte bine datoria, dar integrarea serviciilor de urgență cu celelalte servicii medicale e absolut necesară pentru că nu funcționează separat. Ele funcționează integrat. Trebuie să fie o politică de sănătate care să nu țină cont de numele persoanelor care ocupă funcții la un moment dat”, a spus Rafila la o dezbatere publică, scrie G4Media.ro.

Miza financiară și politică a unei astfel de mutări este semnificativă. În 2021, bugetul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost de peste 2 miliarde de lei, iar SMURD are la rândul său un buget separat, alimentat din multiple surse (Ministerul Sănătății, Ministerul Administrației și Internelor, donații, sponsorizări, dar și din bugetele autorităților publice locale).

Tensiunile dintre Rafila și Arafat au apărut din primele zile ale guvernului Ciucă, motivul la acel moment fiind gestionarea pandemiei de COVID. Una dintre primele decizii ale ministrului Rafila a fost oprirea conferințelor săptămânale de presă la care Raed Arafat prezenta informații despre pandemie.

Sursa foto: Alexandru Rafila/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri