Agentiile de turism si tour-operatorii prezenti in aceste zile la Targul de Turism al Romaniei (TTR) de la Romexpo au venit cu oferte pentru toate sezoanele, gusturile dar si pentru toate buzunarele, discounturile la vacante depasind pe alocuri 50%, mai ales ca in acest an se suprapun ofertele Early Booking cu reducerile specifice de Black Friday.

Romanii dornici de chilipiruri pot opta si in acest an pentru vacante in insule grecesti cu doar 1 euro cazarea. Altii au la dispozitie destinatii exotice de mii de euro in Mexic, Brazilia sau Thailanda. Cei care ajung la Romexpo in aceste zile pot avea parte de numeroase discounturi, beneficii de plata cu vouchere de vacanta sau plata in rate lunare cu carduri de credit, scrie Agerpres.

Vacante de Craciun si Revelion in tara sau strainatate, sejururi la Marea Neagra pe litoralul romanesc sau cel bulgaresc, in Delta Dunarii, statiuni balneo si spa, zone traditionale, orasele turistice din Romania, toate pot fi gasite in ofertele celor aproape 230 de expozanti din 16 tari.

Christian Tour vine la editia de toamna a Targului de Turism cu oferte interne si externe atat pentru sezonul de iarna, cat pentru vara anului viitor.

"Venim cu ofertele Early Booking, dar si cu o campanie speciala de Black Friday, iar acest lucru inseamna ca reducerile depasesc 50% din valoarea pachetului standard. Avem si super reduceri, asa cum i-am obisnuit pe turisti, respectiv vacante la un euro. Conditiile de a accesa o astfel de vacanta sunt urmatoarele: 1 euro inseamna cazarea la un euro pentru 7 nopti in capete de sezon, in mai sau dupa jumatatea lunii septembrie, in anumite destinatii din Grecia cum ar fi Thassos, Corfu, Lefkada, Parga sau Riviera Olimpului. Cazarea este la vile sau in studiouri, este self-catering, turistul se ocupa de mese. Pe langa acest pret de un euro, turistul trebuie sa isi achizitioneze si transportul cu autocarul, este obligatoriu si incepe de la 45 de euro dus-intors, in Thassos pentru ca este cel mai aproape de casa", a declarat Raluca Hatmanu, director de marketing si comunicare Christian Tour.

De asemenea, cei care prefera sa petreaca vacanta de vara pe litoralul romanesc gasesc pe perioada Targului de Turism reduceri si la pachetele turistice in hotelurile de la Marea Neagra. Pe de alta parte, Bucurestiul devine si el o atractie turistica pentru romani ca urmare a lansarii, in premiera, a pachetului city-break "Rasfat la Therme", in parteneriat cu cel mai mare centru wellness din Europa. Tarifele pornesc de la 196 de lei de persoana si includ o noapte de cazare la hoteluri din Capitala si acces la Therme, in zona Galaxy sau Elysium. La cerere, turistii pot opta pentru transfer de la hotel la Therme si retur fie cu shuttle bus din flota Memento Bus, fie transfer privat cu masinile electrice Memento Green.

Hatmanu a precizat ca in oferta agentiei de turism este circuitul inedit in Brazilia - "Carnavalul de la Rio", in cadrul caruia turistii vor fi spectatorii celebrei parade a scolilor de samba, din Rio.

"Avem si programe noi, "Carnavalul de la Rio" pentru februarie 2020. Este un circuit cultural in care turistii vor fi spectatorii celebrei parade a scolilor din Rio Samba. Un cuplu ar trebui sa plateasca in jur de 5.500 de euro pentru 7 nopti de cazare la un hotel de patru stele cu mic dejun inclus, transport dus-intors cu avionul si cu toate taxele incluse si intrarea la obiectivele turistice", spune reprezentantul Christian Tour.

De asemenea, o alta propunere inedita a operatorului este circuitul in Islanda, in timpul caruia turistii vor vizita cateva locuri unice in lume precum Parcul National Thingvellir, aflat la intersectia a doua mari placi tectonice: nord-americana si eurasiatica.

Antalya este o alta destinatie in oferta Christian Tour de la Targul de Turism pentru romanii care se hotarasc sa-si faca vacanta din vara anului viitor, cu 40% discount Early Booking, la care se adauga un extra-discount de 270 de euro pe camera. In plus, pe durata Targului de Turism, unele dintre cele mai luxoase resorturi din Antalya ofera la pachetele achizitionate prin Christian Tour cazare gratuita copiilor pana in 12 ani. De asemenea, cei care cauta vacante in Bulgaria beneficiaza de discount Early Booking, la care se adauga extra-reduceri pe perioada Targului.

Romanii care vor sa se relaxeze la vara in statiunea egipteana Hurghada gasesc oferte speciale pe durata Targului de Turism: reducere de pana la 340 euro/camera plus reducerea Early Booking de pana la 30%, in vreme ce in Tunisia, pretul pachetului turistic scade simtitor dupa aplicarea discountului Early Booking de 40% si extra-reducerea de 200 euro/camera acordata de Christian Tour. O destinatie noua pentru 2020 este Ciprul de Nord, unde turistii pot achizitiona acum pachete cu zbor charter cu reducere Early Booking de pana la 25% si un extra-discount de 100 euro/camera.

Potrivit sursei citate, in prima zi a TTR au venit la standul Christian Tour turistii seniori interesati de programele Senior Voyage, cele mai cautate fiind circuitele culturale. "In aceasta perioada s-au interesat de pietele de Craciun. Avem destinatii precum Piata de Craciun la Praga, dar pot vedea totodata si Piata de Craciun din Budapesta, Viena si Dresda. O astfel de oferta pleaca de la 185 de euro de persoana pentru 5 nopti de cazare si transport cu autocarul", a mai spus Raluca Hatmanu.

Cei de la Dertour au lansat o promotie inedita la Targul de Turism de la Romexpo "N-ai curaj sa pleci chiar acum in vacanta".

Dertour premiaza spontaneitatea si invita iubitorii de calatorii sa vina la standul sau de la targ cu bagajul de mana facut, gata sa plece in vacanta imediat si sa se inscrie in cursa pentru castigarea uneia din cele doua vacante de doua persoane, 100% gratuite, acordate pe loc, prin tragere la sorti.

"Doritorii sunt invitati in oricare dintre cele patru zile de targ la standul Dertour la ora 13:00, sa ia un bon de tombola, urmand ca in 15 minute sa fie alese cate doua perechi de castigatori pe zi, care vor pleca direct in vacanta. Acestia isi vor alege pe loc destinatia preferata din Europa dintre cele trei puse la dispozitie de consultantii Dertour, unde vor sa isi petreaca vacanta de trei zile (pentru doua persoane), iar apoi se vor indrepta imediat spre aeroport", au anuntat reprezentantii operatorului de turism.

Peste 60 de consultanti sunt gata sa ajute iubitorii de calatorii sa isi aleaga vacanta perfecta, la preturi reduse, precum oferte speciale pentru Revelion, incluzand propuneri inedite precum petrecerea Sarbatorilor de iarna in Delta Dunarii, vacante in destinatii exotice, pachete Early Booking pentru vacante de vara 2020, dar si vacante in Romania.

Printre cele mai atractive oferte se numara cele in destinatii exotice (Thailanda, Bali, Mauritius) cu preturi incepand de la 599 de euro/persoana/sejur, vacante inedite in Romania (Craciun in Delta Dunarii) si in locuri indepartate - Panama - Playa Bonita, Mexico City - Peninsula Yucatan si Cancun sau Egipt - Hurghada, precum si oferte Early Booking in Turcia, Grecia, Spania si Bulgaria.

Sharm el Sheikh, Hurghada si Antalya sunt destinatiile pe care mizeaza turoperatorul Cocktail Holidays pentru sarbatorile de iarna 2019 si primavara 2020, cererea pentru vacante in destinatii calde si la cel mult trei ore de zbor de Bucuresti fiind in crestere cu 45% fata de anul trecut. Noutatea sezonului este Hurghada, reintrodusa in portofoliul destinatiilor Cocktail Holidays, cu zboruri charter de la Bucuresti, dar si la de la Cluj-Napoca.

"Destinatiile cu temperaturi ridicate sunt preferatele romanilor iarna. Este motivul pentru care am introdus mai multe zboruri charter in decembrie si ianuarie spre Egipt. Pe de alta parte, Sharm el Sheikh si Hurghada incep sa devina la fel de populare cum e Antalya pentru romani, si sunt cautate pentru sistemul all inclusive, pentru excursiile optionale cu multa adrenalina, pentru shopping", declara Dan Goicea, CEO Cocktail Holidays.

In perioada in care la Bucuresti se organizeaza targul de turism - editia de toamna, unele vacante din portofoliul Cocktail Holidays pot fi cumparate cu o reducere de pana la 60% de pe site-ul turoperatorului. Pachetele pentru Revelionul 2020 in Antalya pornesc de la 637 de euro/persoana, in timp ce ofertele pentru Sharm el Sheikh costa de la 863 de euro/persoana. Pentru Hurghada mai sunt disponibile pachete numai de la Cluj-Napoca, de la 741 de euro/persoana. O vacanta de Revelion in Dubai costa de la 1.041 de euro/persoana, cu zbor de la Bucuresti, si de la 1.183 de euro/persoana cu zbor de la Cluj-Napoca, iar in Cipru, de la 459 de euro/persoana cu zbor de la Bucuresti si de la 543 de euro/persoana cu zbor de la Cluj-Napoca.

In afara de Sharm el Sheikh, Hurghada si Antalya, Cipru, Dubai, turistii au mai cautat pentru vacanta de Revelion Thailanda, unde temperaturile sunt, de asemenea, ridicate, dar si Lisabona (pentru petrecerile in ritm de fado si samba), ori alte orase europene unde se organizeaza concerte in aer liber si program de artificii.

Vanzari mai mari cu 15% s-au inregistrat anul acesta si pentru vacantele in orasele europene unde se organizeaza targurile de Craciun, de la finalul lunii noiembrie pana la jumatatea lunii decembrie. Turistii au ales Atena, Istanbul, Praga, Viena, Barcelona, Roma, Lisabona si cele doua circuite la New York, organizate in premiera de Cocktail Holidays. Cea mai ieftina vacanta la pietele de Craciun, de trei nopti, cu zbor si toate taxele incluse, a costat 325 de euro/persoana.

Oferta de chartere pentru vara viitoare cuprinde Turcia: Antalya, Bodrum si Dalaman, in premiera pentru sezonul 2020, pentru scurtarea timpului de transfer spre Marmaris, Grecia, Spania, Cipru, Emiratele Arabe Unite, iar cea de circuite Japonia, Madeira (pentru Carnavalul 2020 si Festivalul Florilor), si, in premiera, tururi gastronomice in Thailanda, care ii introduc pe turisti in aromele, gusturile si texturile exceptionale thai.

"In sezonul 2019, datorita cererii crescute, am suplimentat numarul de locuri pentru Zakynthos, Heraklion, Chania, atat la Bucuresti, cat si la Cluj-Napoca, dar si pentru Antalya - destinatia de suflet a romanilor. Cele mai mari cresteri s-au inregistrat pentru Turcia, aproximativ 120%, Egipt 85%, Emiratele Arabe Unite 35%", precizeaza Dan Goicea.

Agentia Karpaten Turism are in oferta pentru anul viitor o croaziera de 10 zile in Caraibe, cu pret incepand de la 1.549 euro de persoana, care include transportul cu avionul Bucuresti -Panama City si retur si cazare si masa 7 nopti pe nava de 4 stele.

O alta oferta a Karpaten Turism pentru 2020 este o croaziera pe Nil si sejur in Hurghada (Egipt) pentru 8 zile (7 nopti), cu pret pornind de la 639 euro, transport cu avionul inclus.

Compania mai ofera in 2020 circuit de 8 zile si croaziera in Scandinavia, Tarile Baltice si Sankt Petersburg, incepand de la 799 euro de persoana, cu transport cu avionul inclus si cazare 4 nopti pe vas de croaziera. O alta oferta a companiei pentru 2020 este un circuit de 11 zile (10 nopti) pe Valea Loarei, Paris si Coasta de Azur, incluzand transport aerian, mic dejun si cazare in hoteluri de 3 stele.

Nu lipsesc nici circuitele in Turcia, Antalya, Kemer si Pamukkale, 8 zile, incepand de la 119 euro de persoana, care includ transport cu avionul, mic dejun si cazare in hotel de 4 stele. Pentru Revelion, compania propune Marele Tur al Portugaliei si Santiago de Compostela, cu pret pornind de la 699 euro pentru 8 zile, incluzand transport aerian, mic dejun si cazare in hoteluri de 3 stele.

Compania J'Info Tours propune participantilor la Targul de Turism 22% reducere ca si oferta de targ pentru pachetele turistice pentru 2020.

Printre destinatiile propuse de J'Info Tours in 2020 se numara vacanta in Atena de 6 zile, incepand de la 265 euro de persoana, incluzand transport cu avionul, mic dejun si 5 nopti cazare in hotel de 3 stele. O vacanta in Etiopia poate fi achizitionata cu 2705 euro de persoana, pentru 16 zile, avand asigurate transportul aerian, cazarea in hoteluri de 3 si 4 stele, mic dejun. Separat de ofertele de mai sus, J'Info Tours propune Revelion in Dubai si Oman, cu pretul de 879 euro plus taxe de persoana, pentru 7 nopti, incluzand zborul, cazare si mic dejun.

Compania Hello Holidays propune mai multe oferte speciale in timpul Targului de Turism al Romaniei, printre care pret de 1 euro de persoana la cazare pentru vacantele in Grecia, taxe de aeroport gratuite pentru destinatia Antalya, 50% reducere la transportul si cazarea din Kusadasi si Marmaris sau pret de 25 de euro pentru rezervare in aceasta perioada.

In cadrul pachetelor "O zi cat o vacanta", compania Hello Holidays propune excursie de o zi de Craciun la pietele de Craciun din Praga si Dresda, la pret de 259 euro de persoana pe data de 25 noiembrie, Revelion la Venetia si Verona pe 29 decembrie la 279 euro, sau excursie de o zi in Istanbul pe 27 noiembrie la pretul de 139 euro.

Circuitele romanesti pentru 2020 oferite de Hello Holidays includ Cetati Transilvane de la 387 lei de persoana, cu transport cu autocar si 2 nopti de cazare cu mic dejun, sau Maramures si Bucovina, de la 812 lei, incluzand transport cu autocar, 4 nopti de cazare cu mic dejun. Pentru toate circuitele interne ale companiei clientii pot achita cu vouchere de vacanta.

Compania Paralela 45 ofera pentru Revelion varianta Antalya, cu un pret de 590 euro de persoana, cu zbor charter, cu plecare din 30 decembrie, cazare de 5 nopti si masa. Tot de Revelion, Paralela 45 propune varianta Grecia, cu transport cu autocarul, plecare din 29 decembrie, pentru 6 nopti, de la 335 euro de persoana, cu mic dejun inclus.

Agentia mai are in "meniul" turistic pentru 2020 Islanda - Spectacolul Aurorei Boreale, la un pret de 1.535 euro de persoana pentru 6 nopti de cazare, dar si o oferta pentru Laponia, Tara lui Mos Craciun, costul unei astfel de excursii, pentru 4 nopti, in Finlanda, fiind de 1.990 euro, potrivit site-ul Paralela 45.

Pentru 2020, agentia propune o vacanta de Paste la Paris, cu plecare din 18 aprilie, la pret de 580 de euro de persoana, incluzand transport cu avionul, 4 nopti de cazare in Paris cu mic dejun inclus.

Sursa foto: Narcis Parfenti / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri