Daca in prezent sunt aduse in Romania din Europa de Vest masini second-hand pe carburant cu sute de mii de kilometri la bord, peste un an, doi, cand cererea pentru electrice va fi si mai mare, vor fi importate masini electrice cu o jumatate de milion de kilometri sau chiar mai mult.

De aceea, InspectorAuto.ro, portalul care ofera istoricul de kilometri si daune al unei masini second-hand, a realizat acest studiu care dezbate daca merita cumparata o masina electrica de 4-5 ani vechime, sub jumatate din pretul unei noua si cu peste 400.000 km la bord.

Dintre masinile electrice second-hand gasite la vanzare pe internet, modelele Tesla Model S si Model X au cei mai multi kilometri. Acestea ar putea deveni curand cele mai cautate/importate in Romania, datorita autonomiei, pretului mult redus comparativ cu o masina noua si a faptului ca au un confort similar cu modelele germane premium.

Dar ce stim pana acum despre uzura masinilor Tesla Model S si Model X cu multi kilometri la bord? Merita luate in calcul ca viitoare achizitie de masina second-hand?

Conform unui studiu amplu facut de forumul posesorilor de Tesla din Belgia si Olanda, pe un numar de peste 400 de masini, rezulta ca bateriile pierd in jur de 5% din capacitate/autonomie dupa primii 100.000 km si inca 5% in urmatorii 200.000 km, ajungand la aproximativ 90% din capacitate in jurul a 300.000 km rulati. In studiul mentionat mai sus sunt incluse si masini Tesla Model S de peste 500.000 Km, mai exact Tesla Model S 100D de 539.000 Km si Tesla Model S P100D de 507.000 Km.

“Daca mergem pe acceasi logica, putem spune ca la 600.000 Km rulati o Tesla Model S second-hand ar putea avea inca 80% din capacitatea initiala a bateriei. Totusi conform spuselor lui Elon Musk, Tesla a simulat 800.000 Km prin incarcari si descarcari repetate ale bateriei Model S si acesta mai avea 80% din capacitate. Realitatea poate confirma acest lucru in scurt timp dar pana atunci este cert ca din punct de vedere autonomie, o Tesla second hand cu 400.000 km poate fi o optiune serioasa ca achizitie second hand”, spune Mihai Cune, fondator InspectorAuto.ro.

Este foarte important de stiut ca la masinile electrice, neavand motor cu ardere interna, scapi de o multime de probleme cum ar fi: uzura interna a motorului din cauza frecarii, distributie, turbina, injectoare, filtru de particule, galerie de admisie, EGR, pompa de combustibil, catalizator, etc.

Totusi ce probleme pot sa apara la o masina electrica in comparatie cu una cu motor termic?

Cum am vazut pentru Tesla Model S nu pare a fi o problema bateria, ci mai degraba ca la orice masina cu sute de mii de km, vor trebui inlocuite amortizoarele, arcurile, bucsile si alte elemente care tin de siguranta in trafic si sunt uzate odata cu parcurgerea a sute de mii de km.

In schimb in cazul Tesla Model 3, fratele mult mai ieftin al lui Model S si care are un cost de noua similar cu al unui Model S de 400.000 Km si 4-5 ani vechime, se garanteaza ca acumulatorul va avea o capacitate de 70% dupa 200.000 km.

“In concluzie tinand cont de pretul la jumatate si de un rulaj care nu afecteaza foarte mult durata de viata a bateriei, noi consideram ca o Tesla Model S second-hand chiar si cu 400.000 Km este o optiune de luat in calcul pentru iubitorii de masini electrice”, spune Mihai Cune, fondator InspectorAuto.ro.

InspectorAuto.ro ofera istoricul de kilometri si daune al unei masini second-hand, chiar si electrice, pe baza seriei de sasiu si are o baza de date de peste 7 milioane de inregistrari; in acest fel cumparatorul poate sti concret daca este pe cale sa cumpere o masina cu kilometri dati inapoi, una care a avut doar avarii minore sau una care a fost dauna totala.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri