Un procent de 57% din americani ar dori ca preşedintele Donald Trump să fie îndepărtat imediat din funcţie după ce liderul de la Casa Albă a încurajat protestul de miercuri care s-a transformat într-o revoltă în interiorul Capitoliului, soldată cu victime, potrivit unui sondaj Reuters / Ipsos, preluat de Agerpres.

Sondajul de opinie realizat joi şi vineri a arătat, de asemenea, că şapte din cei care au votat pentru republicanul Donald Trump la scrutinul prezidenţial din noiembrie se opun acţiunii susţinătorilor săi din aripa dură, care au pătruns în Capitoliu în timp ce parlamentarii se întâlneau pentru a certifica victoria în alegeri a democratului Joe Biden.

Aproape 70% din americanii chestionaţi au declarat, de asemenea, că dezaprobă acţiunile lui Donald Trump în perioada premergătoare asaltului de miercuri. La un miting organizat mai devreme în cursul aceleaşi zile, Donald Trump şi-a îndemnat susţinătorii să meargă la Capitoliu.

Haosul care s-a creat şi în care şi-au pierdut viaţa un ofiţer de poliţie şi alte patru persoane a fost condamnat pe scară largă atât de democraţi, cât şi de republicani.

Democraţii din Camera Reprezentanţilor intenţionează să introducă luni o propunere de punere sub acuzare a preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, au declarat pentru Reuters două surse familiare cu această chestiune, potrivit sursei citate.

Citește și: Sociolog: Ruptura din societate s-ar putea închide după ce America a văzut fără fard ce reprezintă grupările extremiste

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri