Peste 10.000 de romani stau, duminica seara, la coada la sectiile de vot din Germania (Munchen, Stuttgart, Bonn, Berlin si Hamburg), unde timpul de asteptare este de ore bune, iar oamenii continua sa vina.

Mihai Rusu, roman din diaspora, a povestit pentru Mediafax ca a reusit sa voteze dupa 7 ore de stat la coada. "Am ajuns la 7.30, erau deja peste 800 de oameni la coada, si am iesit din sala de votare dupa ora 14:20", a spus acesta, acuzand faptul ca logistica este"catastrofala".

"Sunt 7 cabine de vot, 7 stampile, dar nu sunt prezenti toti reprezentantii biroului sectiei de votare, sunt doar 5, iar procesul este foarte greoi. Se intra prin doua parti si oamenii sunt triati, se intra alternativ de la cele doua cozi. Apoi le sunt verificate declaratiile pe propria raspundere. Totul merge foarte incet, au fost si cazuri in care oamenii au fost nevoiti sa completeze din nou, dar s-a votat in prima jumatate a zilei cat s-a votat in total in primul tur", a precizat Rusu, potrivit caruia pana la ora locala 14:30 au votat 1.700 de persoane.

Acesta a asistat si la un incident provocat de un grup de 4-5 cetateni romani, de etnie roma, care nu au dorit sa stea la coada si au avut o mica altercatie cu Politia. "Pana acum lumea a fost calma, dar pe masura ce timpul trece oamenii au devenit teribil de nervosi, le scade rabdarea si cer demisia lui Teodor Melescanu si a intregului Guvern", a spus Rusu.

"Ponta, Ponta, nu uita Romania nu e a ta!", au mai strigat oamenii, potrivit lui Mihai Rusu. Acesta a mai spus ca a existat o perioada de stagnare intre 13:00-13:30, cand oamenii de la coada nu au putut vota, pentru a le permite femeilor cu copiii sa voteze. La ora publicarii, la Munchen se aflau la coada circa 3.000 de romani. Tot 3.000 de persoane sunt si la Consulatul de la Hamburg, dar atmosfera este mai linistita.

De asemenea, la sectiile de vot de la Stuttgart (unde cladirea Consulatului este mica) si Bonn sunt cate 3.000 de romani la coada, iar la Berlin sunt mai multe sute. Mai multi romani si-au exprimat indignarea pentru faptul ca in intreaga Bavarie exista o singura sectie de vot, desi acest land este cel mai mare din Germania ca suprafata, iar comunitati de romani sunt imprastiate in localitati aflate la sute de kilometri de Munchen.

Totodata, multi sunt nemultumiti de faptul ca Romania nu are un Consulat in capitala financiara a Germaniei, Frankfurt am Main, unde exista o comunitate mare de romani, nevoiti sa se duca sute de kilometri cu trenul sau masina pana la Berlin sau Bonn. Potrivit datelor anuntate de BEC, pana la ora locala 13:00, in Germania au votat 5.635 de persoane. Conform MAE, la nivelul anului 2013 in Germania traiesc 236.000 de romani.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri