Renault va lansa in ultimul trimestru din acest an modelul Duster, sub marca proprie, in Brazilia si Argentina si in 2012 in Columbia, a anuntat constructorul auto francez.
Grupul prezinta la salonul auto de la Buenos Aires (Argentina) un model de Duster sub marca proprie, modificat la Sao Paulo (Brazilia) si produs la Curitiba (Brazilia).
Unitatile destinate pietei columbiene vor fi fabricate la Medellin (Columbia).
Automobilul va fi comercializat in America Latina ca Renault Duster, dupa ce a fost modificat de echipe de ingineri brazilieni si argentinieni intr-un stil "mai emfatic decat in Europa", cu grile cromate in fata si in spate, roti vopsite gri inchis si echipat cu ultima generatie de transmisie 4x4, se arata intr-un comunicat transmis vineri de Renault.
Interiorul este mai de calitate si include un nou bord, se mai spune in comunicat.
Pe langa Duster, Renault mai lanseaza in acest an trei autoturisme in Argentina si Brazilia, respectiv un nou Sandero, cel mai de succes model al grupului pe aceste piete, Sandero Stepway si Fluence.
Grupul vrea sa-si creasca vanzarile in regiunea Americilor la 400.000 de automobile pana in 2013, de la 225.000 in 2009, respectiv 310.000 anul trecut.
Brazilia, cu vanzari de 160.297 de autoturisme si autovehicule comerciale in 2010, este a doua mare piata a Renault la nivel mondial, dupa Franta.
Comenteaza articolul "Duster de Brazilia si Argentina: Un stil "mai emfatic decat in Europa""
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.


Wall-Street pe Facebook
Wall-Street pe Twitter
Wall-Street prin RSS