“Anul trecut, s-au comercializat in Romania in jur de 320.000 de unitati. Estimam un avans de 25% fata de 2010, pentru ca activitatea de transport s-a revigorat”, a precizat Ghica.

In primele 5 luni, vanzarile de anvelope pentru camioane au urcat cu aproape 40%, la 130.000 de unitati.

Michelin a adus pe piata romaneasca anvelopele pentru camioane X Multiway 3D (pentru fata si pentru spate) care au un pret de circa 740 de euro, cu 4-5% mai mare decat un cauciuc clasic existent pe piata.

X Multiway 3D aduce pentru prima data in gama Michelin anvelopa de directie cu marcaje M + S, asigurarand aderenta in toate conditiile meteorologice datorita noilor Michelin Durable Technologies. Noua gama de anvelope de la Michelin vine cu doua produse distincte: X MultiWay 3D XZE pentru fata (capacitate de incarcare 8 tone) si X MultiWay 3D XDE pentru spate.

Gama de anvelope "Multiway" a fost conceputa pentru rularea pe drumuri judetene, drumuri nationale si autostrazi, putand fi folosita in orice anotimp. In Europa de Vest, transportul regional reprezinta 62% din transportul rutier.

Citeste si:

Anvelopa Michelin X MultiWay 3D XZE Seria 80 a fost lansata in aprilie 2011, fiind urmata in iulie 2011 de anvelopa XDE Seria 80. Anvelopele Michelin X MultiWay 3D XZE Seria 70 si XDE Seria 70 au fost lansate in mai 2011.

In Romania, Michelin produce anvelope pentru camion marca Kormoran. Fabricile din Romania sunt Silvania - anvelope de diverse tipuri, RomSteel Cord din Zalau – cord metalic, una dintre cele mai importante componente ale carcasei anvelopei si Victoria din Floresti, judetul Prahova, - anvelope pentru autoturisme si camioane. Compania mai detine un atelier de resapare si o retea comerciala.

Grupul Michelin si-a inceput activitatea in Romania in august 2001, iar din ianuarie 2005, Romania a devenit centru regional pentru activitatile comerciale ale Grupului din Albania, Bosnia Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Macedonia, Muntenegru si Serbia. Anul acesta, Michelin aniverseaza 10 ani de activitate in Romania cu investitii de peste 265 de milioane de euro, aproape 3.000 de angajati.

Compania franceza Michelin a inregistrat anul trecut la nivel global o cifra de afaceri de 17,9 miliarde de euro. Investitiile companiei sunt de circa 500 de milioane de euro anual. Portofoliul de marci: Michelin, BFGoodrich, Kleber, Uniroyal, Riken, Taurus, Kormoran, Warrior, Pneu Laurent, Recamic, Michelin Remix, Euromaster, TCI Tire Centers si TyrePlus.

Michelin este cel mai mare producator de anvelope pe plan mondial, detinand aproximativ 20% din piata. In prezent, Michelin activeaza in 170 de tari unde detine 70 de unitati de productie (in 18 tari) si are 111.090 de angajati. Productia anuala depaseste 175 de milioane de anvelope.