"In momentul acesta, pentru amenzile din rovinieta care nu se achita se merge pe linia proceselor si recuperarilor in instanta. Noi avem o propunere care se afla acum pe circuitul legislativ, o sa vedem si cu colegii de la Finante, pentru ca la CNADNR de-a lungul ultimilor trei ani s-au strans peste un milion de amenzi pentru neplata rovinietei, neachitate. Am propus ca pana la urma aceste amenzi sa treaca la Ministerul de Finante, prin Codul de procedura fiscala, sa vedem daca o sa fie de acord si Ministerul de Finante. Trebuie sa gasim o solutie", a spus Sova.

In ceea ce priveste cresterea pretului rovinietei, Sova a precizat ca aceasta majorare se refera in special la vehiculele comerciale care tranziteaza Romania, acolo unde tarifele sunt cele mai mici din UE.

"Rovinieta pe an creste de 28 la 32 (Euro - n.r.), din cate am vazut propunerea care a venit de la CNADNR. Dar cresterea in general se refera la cei care au rovinieta pe 7 sau 10 zile. Asta nu se refera la cetatenii romani care au un autoturism proprietate personala, ci la cresterea rovinietei pentru vehiculele comerciale care tranziteaza Romania, pentru ca sunt tarife foarte mici in comparatie cu orice alt stat UE", a spus Sova.

El a spus ca proiectul privind modificarea preturilor la roviniete se afla in circuitul de avizare si ca nu stie daca cresterea va ramane la 60%.