Compania va lansa o varianta GT (foto) a modelului V8 Vantage, cu preturi de la 99.900 dolari, si o editie "carbon" a DB9, de la 199.995 dolari, scrie Mediafax.

Ambele modele vor fi disponibile incepand din trimestrul al treilea.

"Am dori sa vindem ceva mai multe masini si credem ca aceasta oferta ne va permite sa fim ceva mai atractivi si sa castigam mai multi clienti", a declarat pentru Bloomberg presedintele Aston Martin Americas, Julian Jenkins.

Aston Martin a vandut anul trecut 4.200 de automobile, in urcare cu 11%, iar America de Nord a geneat aproximativ 30% din vanzari.

Compania britanica este unul dintre putinii producatori de autoturisme de lux cu anvergura globala care nu a fost preluat de unul dintre marile concerne auto. Aston Martin a anuntat anul trecut ca grupul german Daimler, proprietarul Mercedes-Benz, va prelua pana la 5% din actiuni in cadrul unui acord de colaborare in zona dezvoltarii tehnologiei.

Citeste si:

Divizia Mercedes-AMG a Daimler va dezvolta impreuna cu compania britanica motoare V8 pentru urmatoarea generatie de modele Aston Martin. Grupul german va putea primi dividende, dar nu va detine si drepturi de vot in actionariatul Aston Martin.

Daimler are actiuni si la producatorul american de automobile electrice Tesla Motors, care va intra in urmatoarele saptamani pe piata din China.

In luna ianuarie, Aston Martin a anuntat ca are in plan investitii de 500 milioane de lire sterline pentru urmatorii patru ani.

Principalul actionar al companiei este Investindustrial, cu sediul la Londra, un fond de private equity care a vandut in 2012 producatorul italian de motociclete de lux Ducati catre Audi, divizie a Volkswagen.