Vanzarile de masini de teren (SUV) vor creste cu peste 40% anul acesta, pana la 15.000 de unitati, pe fondul cererii tot mai mari determinata de faptul ca ele ofera un sentiment mai mare de siguranta, o pozitie inalta de condus si o imagine buna, conform reprezentantilor GM Romania.
"Cred ca anul acesta se vor vinde 15.000 de SUV-uri in Romania, si as fi fost inclinat sa cred ca numarul ar putea ajunge la 18.000 daca s-ar mentine pe tot anul cresterea de 66 - 67% inregistrata in primele patru luni", a spus, citat de NewsIn, directorul de marketing si PR al GM Romania, Cristian Oltean, in Bulgaria, la evenimentul de lansare al SUV-ului Opel Antara.

El a adaugat ca in primele patru luni ale anului trecut nu exista pe piata noul Hyundai Santa Fe - cel mai vandut automobil de teren pe piata in prezent, lansat in mai anul trecut - si astfel se explica variatia atat de mare intre perioada ianuarie - aprilie anul acesta si primele patru luni din 2006. "SUV-urile sunt o alternativa la masinile de tip limuzina sau la cele de clasa mare", a explicat Oltean, succesul segmentului SUV in tara.

In Romania, anul trecut s-au vandut 11.000 de masini de teren, cu 43% peste cele aproape 7.800 vandute in 2005. Cresterea segmentului SUV a fost accelerata si in 2005, cand vanzarile au crescut cu 65% peste anul 2004.

Directorul General Motors pentru Romania si Bulgaria, Alfred Suter, considera ca segmentul masinilor de teren creste, deoarece in Romania are o cota de piata mult mai mica decat pe plan europan, unde vanzarile de SUV-uri au crescut si ele masiv, dar incep sa se stabilizeze. Astfel, daca in 1997 pe continent se vindeau 300.000 de SUV-uri, ceea ce le conferea o cota de 1,9%, anul trecut, vanzarile de astfel de vehicule au ajuns la 1,2 milioane de unitati - 6,6% din vanzarile totale de masini. Estimarile arata ca in 2011 in Europa se vor vinde 1,4 milioane de masini de teren, iar cota lor de piata va fi de 7,4%. in Romania, anul trecut, 4% dintre autoturismele vandute au fost SUV-uri.

In primul trimestru al lui 2007, in tara s-au vandut aproape 3.300 de SUV-uri, iar cele mai vandut modele au fost Hyundai Santa Fe (617 unitati), Volkswagen Touareg (403), Toyota RAV4 (302) si Hyundai Tucson (225 de unitati).

General Motors a intrat si ea pe segmentul SUV anul trecut, o data cu lansarea modelului Chevrolet Captiva, pentru care tinta de vanzari este de aproximativ 500 de unitati in acest an. GM Romania a lansat miercuri oficial SUV-ul Opel Antara, produs tot in Coreea de Sud, alaturi de Captiva. Pentru modelul Opel tinta de vanzari este de 450 de unitati anul acesta, si aproximativ 600 la anul. Preturile cu TVA sunt cuprinse, in functie de motorizare si echipare, intre 25.600 si 34.350 euro.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri