Opel, membru al grupului General Motors, si-a sistat productia in doua uzine din Germania, unde lucreaza mai mult de 6.500 de persoane, a declarat marti purtatorul de cuvant al companiei.

In aceasta saptamana, cei 5.000 de salariati din uzina de la Bochum, oras din vestul Germaniei, intra in somaj tehnic, dupa ce productia a fost deja oprita de opt zile. Si uzina din Eisenach, unde lucreaza aproximativ 1.800 de angajati, va fi inchisa timp de trei saptamani, incepand de luni. Opel intentioneaza sa inchida provizoriu si uzina din Spania si doua din Marea Britanie, relateaza AFP, preluat de NewsIn.

Grupul vrea sa scada productia de masini cu 40.000 pana la sfarsitul anului, in toate uzinele europene.

Citeste si:

La randul sau, constructorul american Ford va "reduce usor" productia de la uzina din Saarlouis, de unde va concedia la sfarsitul lunii 200 de muncitori temporari, care urmau initial sa ramana pana la sfarsitul anului, potrivit unui purtator de cuvant. El a explicat decizia prin scaderea cererii pe pietele europene.

Masura nu ii va viza, insa, si pe cei 6.500 de salariati ai uzinei de la Saarlouis, care produc, de exemplu, masina Ford Focus, a dat asigurari purtatorul de cuvant, adaugand ca productia uzinei din Koln ramane neschimbata.

La randul sau, constructorul Daimler a anuntat inca din luna iulie o scadere a productiei. "Am redus cate putin peste tot", a declarat un purtator de cuvant al companiei, fara a da cifre in acest sens.