Tata Motors, cel mai mare producator de camioane din India, si-a majorat capitalul cu 750 milioane dolari prin vanzarea de titluri, pentru a putea sa achite datoriile acumulate in urma preluarii Jaguar Land Rover.
Valoarea emisiunii a fost majorata cu 25% dupa ce compania si-a atins tintele initiale de majorare de capital in mai putin de o ora, potrivit unui comunicat al bursei de valori. Vanzarea finala a cuprins certificate de depozit in valoare de 375 milioane dolari si obligatiuni convertibile cu aceeasi valoare totala.

Tata a profitat de cererea pentru actiunile din pietele emergente pentru a achita o datorie de 219 miliarde rupii (4,7 miliarde dolari), acumulata in special dupa preluarea Jaguar de la Ford Motor Co. in 2008, cu 2,5 miliarde dolari. Cotatia actiunilor Tata s-a triplat in acest an, avand cea mai buna performanta din cadrul indicelui Sensex Index, sustinute de lansarea modelului Nano, cea mai ieftina masina din lume.

"Investitorii au incredere in numele Tata. Afacerile interne ale grupului se amlioreaza, de asemenea, de la luna la luna, iar aceasta tendinta ar trebui sa continue", a declarat Surjit Singh Arora, analist in cadrul Prabhudas Lilladher Pvt, potrivit NewsIn.

Tata Motors a vandut 29,9 milioane de certificate de depozit, cu 12,54 dolari fiecare, titlurile urmand sa fie listate la bursa din Luxemburg.

Vanzarea titlurilor a fost gestionata de Credit Suisse Group AG, Citigroup Inc. si JPMorgan Chase & Co.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri