Automobilele realizate de Hyundai Motor Co., Honda Motor Co., DaimlerChrysler AG si Subaru ocupa primele pozitii in ultimul top privind noile teste de siguranta, potrivit unui raport al unei agentii guvernamentale din Statele Unite, preluat de agentia de presa Canadian Press. Pentru testele frontale, cinci stele inseamna ca sunt sanse de maxim 10% ca pasagerii sa sufere rani in cazul accidentelor. Patru stele inseamna ca exista intre 11% si 20% sanse de rani serioase.

Administratia Nationala pentru Siguranta Traficului Rutier (ANSTR), agentia guvernamentala din Statele Unite, a acordat maximul de cinci stele pentru protectia impotriva impactului frontal si lateral berlinei Hyundai Sonata (foto). Acelasi calificativ l-au primit si SUV-ul Tucson, furgoneta Odyssey de la Honda si alte doua SUV-uri, Mecedes Benz, clasa ML si Subaru B9 Tribeca.

Masina Pontiac G6 cu doua usi a primit cel mai mare punctaj la protectia pasagerilor in cazul rasturnarii, autoritatile americane estimand ca acest model are doar 9% sanse de a rostogolire a calatorilor in situatia unui accident. La celalalt capat al listei se afla Mitsubishi Lancer, care a obtinut cele mai proaste calificative la protectia impotriva impactului lateral, versiunea cu patru usi fiind singurul model care a primit doua stele la impactul lateral asupra soferului.

Scorul acestei marci se bazeaza pe testari anterioare, datele aratand ca sunt sanse de 21% - 25% de producere a unor rani in cazul unui accident real. Rugat sa comenteze aceste date, Dan Irvin, purtator de cuvant al companiei Mitsubishi, a afirmat ca este vorba despre niste teste vechi si ca air bag-urile laterale vor fi incluse in echipamentul standard, incepand cu anul 2007. In schimb, modelul Lancer a fost cotat cu punctaj maxim la protectie frontala. Cele mai multe automobile testate au obtinut patru sau cinci stele la protectia impotriva impactului frontal si lateral.

In afara vehiculelor care au capatat cinci stele la ambele teste, au fost incluse in aceste topuri si alte modele performante ca Volkswagen Passat, Chevrolet Impala, Dodge Dakota, Nissan Armada si Ford Freestar. Agentia americana ANSTR a testat impactul frontal al masinilor la viteza de 56 km/ora. Impactul lateral a fost realizat la viteza de 62 km/ora.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri