Vor fi disponibile doua versiuni de motorizare - X3 xDrive20d cu propulsor diesel cu patru cilindri (135 kW/184 CP) si BMW X3 xDrive35i cu propulsor pe benzina, cu sase cilindri dispusi in linie (225 kW/306 CP) cu pretul de plecare de 33.200 euro fara TVA pentru versiunea diesel, respectiv 41.700 euro fara TVA pentru versiunea pe benzina.

Noul model ofera o serie de premiere precum o tehnologie noua a suspensiei, cutie de viteze cu opt trepte care functioneaza impreuna cu sistemul Auto Start Stop sau sisteme de asistenta a conducatorului auto unice in segment precum Head-up Display sau sistemul cu trei camere video pentru asistare la mersul inapoi „Top View”.

Impreuna cu pachetul de tehnologii BMW EfficientDynamics, oferit standard, ambele motorizari disponibile la debut sunt o referinta in ceea ce priveste consumul de combustibil si performantele dinamice.

BMW EfficientDynamics: premiera pentru functia Auto Start Stop in combinatie cu transmisia automata.

Citeste si:

Noul BMW X3 xDrive35i este echipat standard cu o transmisie automata cu opt trepte. Aceasta optiune, unica in acest segment deosebit de competitiv, este disponibila si pentru BMW X3 xDrive20d, ca alternativa la cutia de viteze manuala cu sase trepte oferita in echiparea standard. Transmisia automata este combinata in premiera cu functia Auto Start Stop. Atunci cand automobilul se opreste la intersectii sau in blocajele din trafic, motorul este deconectat automat. Imediat ce conducatorul ridica piciorul de pe pedala de frana, propulsorul reporneste.

Functia Auto Start Stop este disponibila standard si la modelul X3 xDrive20d cu cutie de viteze manuala.

Automobilul este echipat standard cu o serie de tehnologii BMW EfficientDynamics precum indicator al punctului de schimbare optim al treptei de viteza, Brake Energy Regeneration (recuperarea energiei la franare), EPS Electric Power Steering (servodirectie asistata electric), componente auxiliare electrice controlate inteligent sau pneurile cu rezistenta redusa la inaintare contribuie la scadere consumului de combustibil si a nivelului de emisii.