Aproape 80% din angajatii Metro Cash & Carry Romania, parte a grupului german Metro, care ocupa in prezent pozitii de directori de magazin, provin din propria pepiniera.
“In ceea ce priveste angajatii cu potential, durata medie de ascensiune profesionala de la o pozitie de start in cadrul magazinului la cea de director este de aproximativ 6-7 ani. In momentul de fata, aproximativ 80% dintre actualii directori de magazin au fost promovati in aceasta functie, incepand fie de la lucrator comercial, fie adjunct-sef raion sau sef raion”, spune Adriana Ross-Maugourd, director de resurse umane in cadrul Metro Cash & Carry Romania.

Grupul are 25 de magazine de tipul Cash & Carry, 6-7 din sefii unitatilor ajungand in functiile pe care le ocupa in prezent dupa ce au inceput sa lucreze ca lucratori comerciali.

Retailerul a preferat sa recruteze in mare parte intern pentru posturile de directori de magazine, pe fondul unui deficit de personal specializat.

"Pentru pozitiile de director de magazin gasim, destul de greu, personal calificat. La inceputul acestei perioade dificile din punct de vedere economic aveam senzatia ca recesiunea va extinde plaja de candidati, insa lucrurile pot fi diferite pentru anumite categorii si niveluri profesionale. In plus, multi dintre cei care se apropie profilului cautat prefera sa ramana fideli angajatorului pentru care lucreaza in momentul respectiv”, mentioneaza Ross-Maugourd.

Instalarea crizei economice a avut doua efecte imediate pe piata fortei de munca. Primul a fost cresterea ratei somajului si implicit a personalului disponibil pentru a fi recrutat de angajatorii care au nevoie de oameni noi, iar cel de-al doilea efect a fost o majorare a stabilitatii si a atasamentului fata de locul de munca actual.

“Pana in perioada anilor 2007-2008, angajatii isi schimbau locul de munca destul de repede, de cele mai multe ori pe considerente financiare. In acest context, anumite etape, esentiale de altfel in dezvoltarea profesionala a angajatului, erau trecute cu vederea. Consider ca principala caracteristica a noilor candidati de pe piata fortei de munca este orientarea catre un loc de munca stabil, cu o valoare adaugata mare”, afirma directorul de resurse umane al Metro Cash & Carry Romania.

Aproape toti candidatii care doresc sa inceapa o cariera in cadrul Metro trebuie sa porneasca de pe pozitia de lucrator comercial, pentru a invata atat cum sa lucreze cu produsele si cu clientii, cat si pentru a se familiariza cu toate procesele.

“Avantajele acestui sistem de lucru le reprezinta posibilitatea rapida de promovare catre o functie superioara si acomodarea cu nevoile clientului, care pot fi pe cat de variate, pe atat de complexe”, precizeaza Ross-Maugourd.

Directorul de resurse umane al companiei povesteste cum unul din candidatii care a ajuns ulterior angajat al Metro a dorit sa inceapa ca lucrator comercial, tocmai pentru a lua pulsul clientilor si proceselor, chiar daca abilitatile sale il recomandau pentru un post de sef de raion, de exemplu.

Un alt element cheie al planului de cariera al companiei, pe langa posibilitatea de promovare rapida, il reprezinta evaluarea periodica a salariatilor.

“Evaluarea performantelor tuturor angajatilor se face anual. Incepand cu anul 2009, pe fondul tuturor acestor schimbari prin care trece piata fortei de munca, am introdus un sistem suplimentar de evaluare a personalului privind pozitiile manageriale”, mentioneaza Ross-Maugourd.

Metro Cash & Carry Romania avea, la sfarsitul anului trecut, circa 6.000 de salariati. De la inceputul anului, compania a angajat aproape 270 de oameni in cadrul unui magazin Cash & Carry si a unei unitati Metro Punct. Aproximativ 350 din salariati lucreaza in head-office, iar restul in cadrul magazinelor. Mai mult, 30 de angajati ai Metro Cash & Carry Romania au ajuns sa lucreze peste hotare, in cadrul grupului.

Compania nu stie cati oameni va mai angaja pana la sfarsitul lui 2010, pentru ca totul depinde de deschiderile de magazine care vor avea loc. Potrivit anunturilor anterioare ale reprezentantilor Metro Cash & Carry Romania, retailerul va inaugura pana la finele anului cel putin un magazin, insa unitatea va fi de tipul Metro Punct, concept gandit sa aiba cateva zeci de salariati.

In perioada 2006-2009, ritmul de expansiune al Metro Cash & Carry s-a redus simtitor. Daca la sfarsitul anului 2005 compania avea 23 de magazine, in urmatorii patru ani si jumatate grupul a mai deschis doar doua unitati Cash & Carry.

Compania a renuntat anul trecut la circa 800 de salariati, potrivit informatiilor publicate de catre grup.

“Putem spune ca diferenta numarului de angajati s-a datorat optimizarii anumitor procese care au avut loc in magazine, precum si contractelor de munca incheiate pentru o perioada determinata de timp. Mai mult, fiecare om e liber sa aleaga ceea ce doreste in viata, atat profesional, cat si personal, asadar decizia de a merge alaturi de noi, sau nu, le-a apartinut”, subliniaza Ross-Maugourd.

In ciuda crizei, compania a decis sa mentina constant nivelul salariilor si sa nu renunte la bonurile de masa. De asemenea, Metro a majorat si procentele pe care le pot obtine oamenii de vanzari, in functie de performantele realizate.

Totodata, compania a mentinut si bugetele de training, peste 11.000 de angajati participand la sedinte de formare profesionala pe parcursul lui 2009.

Avand in vedere media scazuta de varsta a angajatilor Metro Cash & Carry, compania a introdus cu cativa ani in urma un program destinat atragerii si formarii tinerilor.

Programul Metro Education, care se implementeaza la nivel de grup, a demarat in 2006 pe piata locala si prevede instruirea liceenilor ce isi doresc sa urmeze o cariera in cadrul companiei, si nu numai.

“In anul scolar 2008-2009, s-au alaturat programului nostru aproximativ 80 de liceeni, iar pe parcursul anului scolar 2009-2010, in jur de 30. Inca de la inceputul acestui program, tinerii au avut posibilitatea de a acumula competente teoretice si, bineinteles, de a le aplica in cadrul magazinelor noastre”, adauga directorul de resurse umane.

Referitor la calitatea absolventilor de facultate, Ross-Maugourd apreciaza ca multi dintre ei au competentele necesare pentru a-si gasi un loc de munca, dar se grabesc cand vine vorba de alegerea unui job potrivit.

“Din ce in ce mai multi tineri aleg sa se angajeze foarte repede dupa absolvire, fara a avea o imagine clara asupra a ceea ce isi doresc cu adevarat, pe linie profesionala. Concret, in cazul Metro, eu imi doresc, sincer, ca un casier, de exemplu, chiar sa isi doreasca sa realizeze acest job pentru care se angajeaza; abia atunci lucrurile se vor dezvolta in sensul dorit si eficient ”, mentioneaza Ross-Maugourd.

Grupul german Metro este prezent pe piata locala prin intermediul Metro Cash & Carry, cel mai mare jucator din comert, Real – retea de hipermarketuri, Metro Punct – nou format de comert, de dimensiuni reduse.

Cifra de afaceri totala a diviziilor Metro Group in Romania a fost anul trecut de 1,897 miliarde euro, in scadere cu 10,7% fata de anul anterior, cand a raportat 2,126 miliarde euro, din cauza deprecierii leului in raport cu euro si contractiei consumului pe fondul crizei economice mondiale.

Din totalul de 1,897 miliarde de euro, vanzarile Metro Cash & Carry au reprezentat 1,226 miliarde euro, iar cele raportate de divizia de hipermarketuri au fost de 0,671 miliarde de euro.

Metro Group este unul dintre cei mai mari retaileri la nivel mondial, ajungand la vanzari totale de peste 65 de miliarde de euro. Compania opereaza in jur de 2.100 de magazine in 33 de tari, in care lucreaza peste 290.000 de angajati.

Istoric de cariera:

-2007 - prezent: director de resurse umane, Metro Cash & Carry Romania
-2005 - 2007: HR manager business unit, Metro Cash & Carry Romania si Moldova
-2004 - 2005: HR manager business unit Metro South East Europe
-2002 - 2003: HR manager, Metro Cash & Carry Romania
-2000 - 2002: training & development manager, Metro Cash & Carry Romania

Studii: Universitatea J.W. Goethe, Frankfurt (Germania)


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri