Compania britanica Petrofac ar putea investi 300 milioane de dolari in Romania in urmatorii 15 ani pentru redezvoltarea unor zacaminte mature de petrol si gaze si intentioneaza sa extinda parteneriatul incheiat anul trecut cu producatorul de petrol si gaze OMV Petrom (SNP).
"Decizia sa mergem mai departe cu acest contract, pe perioada de 15 ani, va fi luata anul viitor. Sansele sa extindem acest acord pana in 2025 sunt mari", a declarat directorul general al Petrofac Romania, Tudor Gafton, prezent la un seminar pe teme energetice.

Investitia va fi finantata din sursele proprii ale Petrofac.

OMV Petrom a incheiat anul trecut un parteneriat cu Petrofac pentru gestionarea operatiunilor la noua zacaminte din zona Ticleni, contractul vizand cresterea cumulativa a productiei cu cel putin 50%, in urmatorii cinci ani.

Gafton a adaugat ca in primii doi ani de contract investitiile Petrofac se vor ridica la aproximativ 50 milioane de dolari.

Contractul are in vedere operatiuni de redezvoltare a zacamintelor de titei aflate in cadrul a noua campuri petrolifere onshore, din zona Ticleni, in sud-vestul Romaniei. Cele noua zacaminte, care au fost exploatate in ultimii 60 de ani, produc aproximativ 4.500 barili echivalent petrol pe zi, respectiv circa 2,5% din productia totala interna a OMV Petrom.

In cadrul parteneriatului, Petrom va ramane detinatorul contractelor de concesiune si al productiei de hidrocarburi, iar Petrofac va gestiona pe o perioada de 15 ani operatiunile la mai multe zacaminte in numele Petrom.
"Varful de productie va fi atins in al saptelea an de contract", a adaugat Gafton.

Petrofac, unul dintre liderii mondiali in domeniul serviciilor in industria petroliera, a anuntat anul trecut ca acordul cu Petrom poate fi prelungit cu zece ani, iar veniturile estimate de Petrofac pentru primii cinci ani de derulare a contractului sunt de 270 milioane de dolari.

Potrivit lui Gafton, Petrofac are in vedere ca extinda parteneriatul cu OMV Petrom pentru redezvoltarea zacamintelor mature de petrol si gaze.

"Vrem sa mai colaboram cu Petrom. Ni s-a dat de inteles ca vor mai fi astfel de licitatii pe partea de zacaminte mature", a precizat Gafton.

Petrofac are peste 12.000 angajati si opereaza la nivel global prin sase centre localizate strategic, in Aberdeen- Marea Britanie, Sharjah si Abu Dhabi - Emiratele Arabe Unite, Woking - Anglia, Chennai si Mumbai - India, precum si prin alte 19 birouri si baze aflate in diferite alte tari.

OMV Petrom este cea mai mare companie romaneasca listata la Bursa de Valori Bucuresti si este controlata de grupul OMV, care detine 51,01% din actiuni, in timp ce Ministerul Economiei are 20,64% din titluri. In actionariat se mai regaseste Fondul Proprietatea, cu o participatie de 20,11%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri