Producatorul si retailerul de mobilier Elvila a semnat un contract cu ERA Shopping Park Oradea ce se va deschide in curand, oferind un spatiu de vanzare de 3.000 mp.

ERA Shopping Park va avea astfel o suprafata destinata segmentului home design de 11.000 de mp cat insumeaza noul magazin Elvila impreuna cu magazinul Mobexpert.

„ERA Oradea va beneficia de o zona dedicata mobilierului si amenajarilor interioare avand ca ancore principale magazinele Elvila si Mobexpert. In urma finalizarii celei de-a doua faze a Mall-ului din cadrul ERA Shopping Park Oradea, la finalul acestui an, alti retaileri importanti din domeniu vor deschide magazine aici”, sustine Christopher Shonn, managing director al ARGO Property Management.

Pe o suprafata de 3 000 mp, magazinul Elvila din Oradea le va oferi vizitatorilor o varietate larga de canapele, biblioteci si diferite tipuri de mobilier pentru dormitoare, camere pentru copii si adolescenti, camere de zi si bucatarii. Toate produsele din magazinul Elvila sunt create si produse in cele trei fabrici proprii ale companiei: Relaxa (mobila tapisata si saltele), Elmoberom (mobilier din PAL si MDF) si Carpatina (mobilier din lemn natural).

“Dupa trei deschideri anul acesta la Bacau, Braila si Focsani, ne concentram acum pe a ne aduce produsele in vestul Romaniei. Oradenii se vor putea bucura de un nou format de magazin unde vor gasi mobilier pentru intreaga casa”, a declarat Viorel Catarama, CEO Elvila.

Mall-ul din cadrul proiectului ERA Shopping Park Oradea va deveni curand complet operational odata cu livrarea a 28.500 mp noi, ultimele contracte fiind semnate de Mobexpert, Elvila si Fox.

Inaugurati in 2010, primii 8.000 mp ii ocupa mai multe branduri locale si internationale precum Sprider Stores, Kangaroo Land, Chrome, Euphoria Style, Expo Fashion sau Madame Ponderosa.

ERA Shopping Park este cel mai mare proiect comercial dezvoltat in Oradea. Beneficiind de o investitie totala de 80 milioane de euro, la finalizare, proiectul va ocupa o suprafata construita de aproximativ 85.000 mp, cu o suprafata inchiriabila de 62.000 mp.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri