"Versiunea prezenta (a taxei clawback - n.r.) nu se poate sustine economic si nu permite ca investitorii sa isi faca planuri de business", a declarat Pascal Prigent (foto), in calitate de presedinte al grupului de lucru pentru sanatate din cadrul Camerei de Comert Americane in Romania (AmCham Romania).

Grupul pe care il reprezinta, a explicat Prigent, nu este impotriva unei taxe aditionale, dar actorii din industria farmaceutica nu sunt dispusi sa acopere intreaga diferenta dintre bugetul alocat la inceput de an si consumul real de medicamente.

"Suntem gata sa scriem un cec, dar nu suntem gata sa scriem un cec in alb", a subliniat executivul, referindu-se la lipsa de predictibilitate privind bugetul si consumul de medicamente.

In consecinta, Pascal Prigent a recomandat stabilirea unui plafon maximal pana la care industria sa suporte diferenta dintre bugetul alocat la inceput de an si consumul real de medicamente, precum si aplicarea taxei la pretul de producator si nu la cel final (de decontare), care include si adaosurile distribuitorilor, farmaciilor, precum si TVA.

"Industriei i se cere sa plateasca pentru venituri pe care nu le inregistram. Suntem de acord sa platim pentru partea care ne revine, dar nu vrem sa platim pentru veniturile altor operatori economici", a mai explicat Prigent.

Citeste si:

1. Cati bani cheltuiti, lunar, pe medicamente?


El a mai precizat ca asa cum arata acum ordonanta privind taxa clawback, industria farmaceutica trebuie sa plateasca mai mult decat incaseaza de la statul roman.

Ministerul Sanatatii a anuntat, la finele lunii septembrie ca, incepand cu 1 octombrie, companiile farmaceutice sau reprezentantii lor legali vor trebui sa plateasca o contributie trimestriala pentru a acoperi orice crestere a consumului de medicamente peste bugetul stabilit la inceputul anului. In functie de aceasta diferenta, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate va calcula un procent trimestrial pe baza veniturilor generate de companiile farma prin vanzarea medicamentelor total sau partial compensate.

Citeste si:

Aplicarea noii taxe clawback ar putea duce piata farma cu 30% in jos