Oficial, in economia romaneasca sunt 661.000 de someri, potrivit datelor Institutului National de Statistica, insa neoficial numarul acestora este mult mai mare.

"Impactul asupra pietei muncii va fi unul major avand in vedere ca persoanele disponibilizare nu vor putea fi absorbite integral pe piata locala, in lipsa unui mediu investitional privat insuficient dezvoltat. In mod cert absorbtia acestui numar de angajati se va produce in timp si nu vom asista la o rezolvare rapida", a declarat pentru wall-street.ro Stanca Cosma, branch manager in cadrul agentiei de recrutare Professional.

Reintegrarea in munca va fi dificila

In ciuda faptului ca angajatii acestor companii au in general experienta de zeci de ani nu le va fi usoar sa isi gaseasca un loc de munca.

"Avand in vedere domeniul de activitate al companiilor mentionate, personalul afectat beneficiaza de un nivel ridicat de expertiza in zona tehnica, insa dificil de transferat intr-un alt domeniu", a spus Cristina Savuica, managing partner in cadrul companiei de recrutare Lugera.

Si specialistii ManpowerGroup Romania sunt de parere ca reintegrarea acestora in munca va fi dificila.

"Conform Studiului Manpower privind Perspectivele Angajarii de Forta de Munca pentru trimestrul al doilea din 2013, previziunea neta de angajare este pozitiva +13%. Totodata exista organizatii, fie de stat fie din economia privata, care vor fi nevoite sa faca restructurari mai ample decat anticipasera recent, la momentul realizarii studiului. Impactul in piata muncii va fi negativ, deoarece disponibilizarile se produc in zone preponderant monoindustriale, care ofera putine alternative fostilor angajati", a declarat George Paunescu, branch manager Manpower Romania.

Totodata, Florin Godean (foto), country manager in cadrul companiei de recrutare Adecco Romania, crede ca acest flux de personal "va influenta numarul somerilor in Romania in mod semnificativ, deoarece zonele din care provin nu s-au remarcat cu investii majore externe in zona industriala".

Stanca Cosma a adaugat ca dintre toti angajatii care risca sa fie disponibilizati cea mai dificila este situatia celor care mai au cativa ani pana la pensie.

"Fara un ajutor din partea companiilor sau a statului care sa dezvolte si implementeze programe specifice sau sa creeze diferite alte oportunitati viabile, la nivel individual, persoanelor aflate in aceste situatii le va fi dificil sa gaseasca solutii", a spus aceasta.

Primii pasi

Specialistii din piata muncii propun o serie de pasi pe care trebuie sa ii urmeze cei care risca sa isi piarda locurile de munca.

"Trebuie tinut cont de faptul ca sunt persoane care nu au fost active pe piata muncii si nu au informatii legate de cum ar trebui sa procedeze ca sa-si gaseasca un loc de munca, ce anume se cauta in prezent pe piata muncii, ce se ofera pe piata muncii (se pot intalnim discrepante majore intre asteptarile acestora si ce se ofera), cum sa se prezinte si sa sustina un interviu. De asemenea, de multe ori este necesar un suport calificat astfel incat sa reuseasca sa treaca emotional peste astfel de momente. Cu certitudine, situatia va fi dificila, iar rezolvarea nu va fi rapida, fiind necesar un efort in directia asimilarii/dezvoltarii de noi comptetente care sa le asigure o competitivitate in piata fortei de munca", crede Cosma.

"Profesionistii, cei care si-au luat in serios meseria, au sanse reale de a se reintegra in piata muncii. Trebuie doar sa urmeze niste pasi: intocmirea detaliata sau actualizarea CV-ului, prospectarea pietei si a ofertelor de munca avand ca sursa ziare, internet, TV, companii de recrutare, recomandari sau chiar abordarea directa a companiilor atractive. Apoi, ei trebuie sa aplice la posturi si chiar sa depuna CV-uri la firme unde si-ar dori un job, chiar daca, pe moment, acestea nu au nevoi de recrutare", a explicat George Paunescu, Manpower Romania.

Recalificarea, o solutie solida


Pentru ca vor exista situatii in care muncitorii nu vor gasi job-uri pe aceleasi pozitii pe care activau anterior, ei trebuie sa ia in calcul recalificarea.

Citeste si:

"Muncitorii din industriile care disponibilizeaza vor trebui sa accepte ideea de recalificare. Foarte utile sunt programele de consiliere in cariera/outplacement de care persoanele disponibilizate ar fi bine sa beneficieze. In cadrul acestor programe pot obtine informatii despre piata muncii, canalele de cautare ale unui post, intocmirea unui CV, pregatirea unui interviu, mod de prezentare la un angajator, motivarea de a-si gasi un loc de munca in loc de a apela la somaj", a declarat Mirela Marinescu, recruitment director in cadrul APT Resources & Services, companie care furnizeaza servicii de resurse umane.

Potrivit Professional, cele mai multe sanse de reintegrare mai rapida le vor avea inginerii si cei care vor avea o disponibilitate crescuta catre mobilitate.

Unde se pot angaja cei disponibilizati

Specialistii in resurse umane subliniaza ca desi piata muncii da semne firave de revenire, in cazul unor disponibilizari masive, persoanele afectare au o serie de optiuni.

Domeniile de activitate spre care muncitorii din industrie se pot reorienta variaza in functie de pregatirea acestora.

"Trebuie tinut cont de faptul ca o parte din angajati au o vechime mare in companiile respective si implicit competentele lor sunt strict directionate catre exercitarea unor activitati specifice industriei. In plus, in aceste cazuri de obicei, este necesara o recalificare in vederea extinderii ariei de competente. (...) Probabil ca cele mai multe sanse de reintegrare mai rapida le vor avea inginerii si cei care vor avea o disponibilitate crescuta catre mobilitate", spune Stanca Cosma de la Professional.

"Pentru cei care au lucrat direct pe liniile de productie, cred ca pot fi interesate de ei orice companii care activeaza in domeniul productiei. Pentru personalul TESA, aria este mult mai larga, oamenii putand aplica la orice companie in care exista posturi similare pregatirii lor", a explicat Cristina Savuica de la Lugera.

Potrivit Adecco, companiile din vestul Europei au redus comenziile, pe fondul crizei generalizate la nivel global, companiile partenere nu au inceput angajari masive. Cu toate acestea, se remarca revirimentul industriei electronice. De asemenea, se fac angajari in domeniul logistic si partial in industria automotive.

"Pentru cei care provin din industria chimica si otel, una dintre solutii ar fi sa participle la cursuri de reconversie profesionala, deoarece sunt sanse sa apara investitori in zona care sa dezvolete afaceri in alte domenii – automotive, electronica etc. Cei din industria energetica se pot orienta spre companiile care investesc in energie verde. O alta solutie este relocarea in zone dezvoltate industrial", a spus Godean.

De asemenea, o alta solutie posibila ar fi in directia antreprenoriatului in cazul in care vor avea un suport informational sau chiar sprijin fiscal/material din partea statului, prin care sa-si poata dezvolta mici afaceri de familie/in asociere.

In cele din urma, o solutie finala in conditiile in care cei disponibilizati nu gasesc o varianta pe piata muncii din Romania, este strainatatea, desi nici gasirea unui loc de munca in afara granitelor nu mai este o misiune usoara.

Sursa foto: Freedigitalphotos.net