Potrivit datelor Euromonitor, Romania detine cea mai mica concentratie de vaci pentru lapte per exploatatie agricola din Uniunea Europeana (trei vaci de lapte per exploatatie), in timp ce in Bulgaria media este de 5 capete pentru o ferma. Cele mai mari concentrarii se gasesc in Danemarca (141 de vaci de lapte per ferma), Marea Britanie (122) si Cipru (111). Pe plan local exista circa 780.000 de ferme de lapte, dintre care 85% sunt mici afaceri de familie care graviteaza in jurul a cel mult trei vaci de lapte.

Laptele neconform cu standardele de calitate impuse de UE nu mai poate fi comercializat de la 1 ianuarie anul acesta si poate fi folosit doar pentru uzul personal, in cadrul fermei respective. “Putin peste 20% din productia de lapte din Romania este industrializata, restul este autoconsum si laptele vandut in piete, din portbagaj, in sticle de Coca-Cola. Desi piata s-a liberalizat la inceputul anului fenomenul persista. Insa, potrivit datelor GfK, laptele home made a scazut anul trecut cu 30% si trendul este descendent”, a spus Irina Mandoiu, directorul comercial al Albalact, unul dintre cei mai importanti jucatori din industria locala a lactatelor.

Adio laptelui din piete: ce "surprize" aduce 2014 fermierilor

Adio laptelui din piete: ce "surprize" aduce 2014 fermierilor

Mai mult, Romania se afla pe penultimul loc in Uniunea Europeana cu un consum de lapte in sistem industrializat de doar 100 de ml pe zi sau mai putin de o jumatate de cana. Primele tari in clasament sunt Irlanda (396ml/zi/persoana), Finlanda (341ml/zi/persoana), Suedia (251ml/zi/persoana) si Spania (245ml/zi/persoana). “Piata este grea, puterea de cumparare este scazuta, TVA ridicata, cu toate acestea produsele lactate in sistem industrializat au inregistrat o usoara crestere. O scadere a TVA ar ajuta foarte mult consumul, de la 24% la 9%, masura care ar duce pretul laptelui la nivelul celui din piete”, adauga Mandoiu.

Potrivit acesteia, evolutia industriei lactatelor, estimata la valoarea de 880 mil. euro, va fi dictata in acest an de investitiile pe care principalii jucatori le vor face in anumite categorii de produse. In acest context, Albalact, care se situeaza in topul celor mai mari trei jucatori din piata de profil cu o cifra de afaceri de 95,7 mil. euro, a investit opt milioane de euro intr-o noua linie de productie a iaurtului si a laptelui in ambalaj PET si ambalaj de plastic, ce are un gramaj mai mare, de 1,8 litri.

Astfel, noua linie de iaurt din fabrica de la Oiejdea, judetul Alba, a reprezentat o investitie de peste 2 mil. euro si are o capacitate de ambalare de peste 40.000 de pahare pe ora. Noua linie de ambalare a laptelui a atras la randul sau o investitie de peste un milion de euro, avand o capacitate de imbuteliere de 5.000-10.000 de litri de lapte pe ora. Ea permite ambalarea laptelui si in ambalaj PET. In prezent, ponderea laptelui in format PET este de 15%, in crestere fata de anul trecut cand se situa la 13%.

Citeste si:

In plus, brandul Zuzu, care genereaza 37% din cifra de afaceri a companiei, beneficiaza de un nou logo, dupa ce in 2010 a trecut prin prima schimbare de ambalaj de la lansarea sa pe piata, in 2006. “Aveam nevoie de o redesenare a gamei Zuzu, sa devina mai vizibila la raft. Laptele, iaurtul si branza de vaci sustin cresterea companiei, alaturi de cresterea distributiei si diversificarea portofoliului de produse”, adauga Cristina Miclea (foto), director de marketing al Albalact.

Afacerile continua sa fiarba in 2014: plus de 10% la cinci luni

Pentru acest an producatorul din Alba-Iulia estimeaza o cifra de afaceri de peste 500 mil. lei (112 mil. euro), respectiv un avans al profitului similar cu cel al anului trecut, de 15%. Anul trecut Albalact a afisat o cifra de afaceri de 423 milioane lei (95,7 milioane euro), in crestere cu 23% comparativ anul anterior, si un profit net de 8,4 milioane lei (1,9 milioane euro). “Am avut o crestere de 10% a business-ului in primele 5 luni ale anului, respectiv 15% pe lapte, 33% pe iaurt, 5% pe branza proaspata. Evolutia este usor mai mica fata de anul trecut, cand fiecare categorie experimenta cresteri importante de doua cifre”, explica Irina Mandoiu.

Miza ramane piata locala, adauga directorul general, care sustine ca Albalact nu exporta si nu are in plan o astfel de activitate. Albalact ocupa primul loc pe segmentul laptelui pasteurizat si UHT cu brand-ul Zuzu, pe piata de unt si smantana cu marca De Albalact si locul doi pe segmentul de iaurt cu Zuzu si pe cel de branza proaspata de vaci cu Raraul.

Poate cel mai ambitios plan ramane transformarea companiei in urmatorii trei ani, astfel incat Albalact sa ocupe pozitia fruntasa in toate categoriile in care este prezent, unde, in multe cazuri, ocupa deja locul 1 sau 2, potrivit declaratiilor facute de Raul Ciurtin, proprietarul Albalact, intr-un interviu acordat wall-street.ro.

Raul Ciurtin tine Albalact pe fierbere: cum arata cel mai indraznet pariu de pe piata lactatelor

Raul Ciurtin tine Albalact pe fierbere: cum arata cel mai indraznet...

Pe de alta parte, marcile private reprezinta in prezent sub 10% din cifra de afaceri a companiei, Albalact fiind furnizor pentru lanturi de magazine Penny Market (unt Boni), Carrefour (lapte semidegresat), Kaufland (lapte integral, semidegresat si UHT) si Lidl (branza de vaci Fagaras, iaurt de baut, lapte semidegresat, UHT, sana si smantana). “Este doar un business de conjunctura. Marcile private nu reprezinta o amenintare importanta, cresterea acestei categorii nu a afectat produsele de brand”, mai spune Mandoiu.

Albalact detine doua unitati de productie, una in localitatea Oiejdea din judetul Alba si una in Campulung Moldovenesc, fabrica Raraul. Compania are un portofoliu de peste 140 de produse sub sase brand-uri – Zuzu, Fruzu, Fulga, Raraul, De Albalact si Poiana Florilor.

In afara de Albalact, cei mai importanti jucatori din piata sunt Danone Romania, FrieslandCampinia, Hochland si Covalact.