Viitorul magazin, care va necesita o investitie de 13-16 milioane de euro si va genera aproximativ 150 de locuri de munca, ar urma sa fie deschis in primavara anului viitor, potrivit reprezentantilor Leroy Merlin.

Contactat de catre wall-street.ro, Cristian Petrescu, responsabil pe dezvoltare in cadrul Leroy Merlin a aratat ca viitorul magazin va dispune de o suprafata totala de circa 13.000 de metri patrati. Francezii au inceput un plan investitional derulat pe o perioada de cinci ani inca de la intrarea pe piata, in anul 2011, cand au inaugurat primul magazin al retelei la nivel local, pe soseaua Chitilei, din Bucuresti.

Magazinul din Craiova, in plan pentru inaugurare in toamna acestui an

Al doilea magazin Leroy Merlin, proiect demarat in cursul anului trecut, care va fi situat in cadrul proiectului Electroputere Park din Craiova, se va inaugura in toamna acestui an, a mai aratat reprezentantul companiei. Desi programat initial pentru o inaugurare in primavara-vara acestui an, lucrarile din Craiova au fost incetinite, ceea ce face ca inaugurarea magazinului sa fie amanata pentru a doua parte a anului.

“Am intampinat anumite dificultati la magazinul din Craiova. Daca din acest moment lucrarile de la Electroputere Park s-ar derula la foc continuu, atunci am putea asista la o inaugurare in luna septembrie. Nu depinde de noi”, a aratat Cristian Petrescu.

Leroy Merlin, in cursa pentru achizitia concurentului Baumax

Magazinele Baumax ar urma sa fie cumparate de un alt operator prezent pe piata locala, in carti pentru achizitie fiind Leroy Merlin, Praktiker si Kingfisher, au spus surse din piata pentru wall-street.ro.

Leroy Merlin, Praktiker si Kingfisher, in cursa pentru achizitia Baumax. Dealul va fi parafat in cursul lunii iulie

Leroy Merlin, Praktiker si Kingfisher, in cursa pentru achizitia...

Potrivit surselor citate, tranzactia ar urma sa fie incheiata in urmatoarele trei saptamani, in prezent stocul de marfa al Baumax fiind in regim de "consignatie". wall-street.ro a scris recent ca exitul Baumax este iminent, dupa ce presa austriaca a precizat ca reprezentanta din Austria a Baumax a raportat cele mai mari pierderi din grup, de peste 150 de milioane de euro si a aratat ca pana la finalul acestui an retailerul va inchide toate magazinele pe care le detine pe pietele din Turcia, Romania, Bulgaria, dar si Croatia.

Citeste si:

Baumax, companie care detine pe plan local un numar de 15 magazine, inca nu a raportat rezultatele financiare pe anul fiscal precedent, insa la nivelul anului 2012 compania a inregistrat un rulaj de 122 milioane de euro si pierderi de 2,2 milioane de euro.

Managerul pe dezvoltare al Leroy Merlin nu a dorit sa comenteze pe marginea informatiei legata de o posibila preluare a concurentului Baumax de pe plan local, companie care, potrivit informatiilor detinute de catre wall-street.ro ar fi in cursa pentru achizitia operatiunilor locale a retailerului austriac de bricolaj, alaturi de Praktiker si Kingfisher.

Alaturi de Auchan, Decathlon si alte retele de comert, Leroy Merlin face parte din grupul Adeo controlat de familia Mulliez din Franta. Reteaua magazinelor de bricolaj este prezenta in 13 tari si dispune de peste 300 de magazine.

Cei mai mari 10 jucatori din bricolaj au inregistrat anul trecut 80% din piata totala DIY din Romania, estimata la circa 2 miliarde de euro, fiind dominata de catre retailerii romani Dedeman, Arabesque si Ambient, dar si jucatorii internationali Praktiker, Kingfisher, Hornbach, OBI sau Leroy Merlin.