"Suntem in discutii de o jumatate de an pentru doua unitati de productie de carne de pasare. S-ar putea sa incheiem chiar luna aceasta. Suntem in tratative avansate, in proportie de 80-90%. Am ramas la faza ca fiecare sa-si armonizeze partea de documente, in asa fel incat intr-o luna, maxim doua, sa realizam tranzactia", a declarat pentru Mediafax Ioan Popa (in fotografie alaturi de fiica sa), directorul general si proprietarul grupului Transavia.

Ioan popa

El nu a dorit sa dezvaluie numele unitatilor de productie sau valoarea tranzactiilor si precizeaza ca obiectul achizitiilor este reprezentat in principal de active, dar ar putea pastra si din angajati, daca se vor adapta regulilor companiei. Transavia va ajunge dupa cele doua achizitii la 2.200 - 2.300 de angajati, de la 1.600 in prezent. Venitul mediu al unui angajat Transavia este de 3.300 lei, incluzand salariul, transportul, tichete de masa, produse si o masa pe zi.

Aceste achizitii fac parte din planul proprietarului Transavia de a ajunge la o productie de 100.000 de tone de carne pe an. Ioan Popa a declarat ca in urma cu 23 de ani, cand a pornit afacerea, producea intr-un an cat acum in patru ore. In prezent, Transavia are o capacitate de productie de peste 55.000 tone de carne pe an. Ultima achizitie a Transavia a avut loc in 2007, cand a cumparat Avicola Brasov, unitate care reprezinta 34% din productia totala a companiei.

Exporturile, 15% din businessul Transavia

In ceea ce priveste viitorul dupa cresterea capacitatii de productie, Ioan Popa spune ca are mai multe planuri si nu exclude o crestere a exporturilor. "Nu excludem niciun fel de piata, avem mai multe planuri", a aratat Ioan Popa.

De altfel, producatorul a inceput sa exporte in acest an carne proaspata in Bulgaria, Grecia si Croatia. Compania mai efectueaza livrari in Marea Britanie, Spania si Franta. Exporturile reprezinta circa 15% din afacerile companiei. "Am fi vrut si in Ungaria, dar acolo sunt reguli prin care lanturile de magazine trebuie sa vanda intr-o anumita proportie doar produse locale", a spus proprietarul Transavia.

2014 va aduce un minim de 50% in plus la profitul brut al Transavia

In ceea ce priveste obiectivele pe care compania si le-a propus pentru 2014, Ioan Popa arata ca au fost atinse si chiar depasite. "In primele noua luni am avut un rezultat financiar exceptional, ne-am depasit si cifra de afaceri pe care am targetat-o, am avut un salt spectaculos la profit, ne-am atins si obiectivul, inca din vara, de acoperire a creditelor pe care le aveam si sper sa ne atingem si obiectivele vizavi de achizitii pana la sfarsitul anului", a afirmat Ioan Popa. Estimarile pentru sfarsitul anului sunt un plus de 8-12% la cifra de afaceri si minim 50% la profitul brut. Anul trecut, cifra de afaceri a companiei a fost de 135 milioane euro, iar profitul brut de 12,5 milioane euro. Astfel, Transavia va incheia anul in curs cu afaceri de peste 150 milioane euro si un castig brut de aproape 19 milioane euro.

transaviaCompania a investit in primele noua luni 12 milioane de euro si ar putea ajunge la 14-15 milioane euro pana la finalul anului, aproape dublu fata de nivelul anuntat la inceputul anului, de 8 milioane euro, fondurile fiind alocate pentru indeplinirea strategiei companiei pentru urmatorii trei ani. "Investitiile au fost realizate in dezvoltare, pe mai multe paliere. Am facut investitii in vederea strategiilor de viitor, pentru ca am anuntat ca dorim in urmatorii trei ani sa avem o crestere semnificativa, de 70-80%, fata de acum", a explicat Ioan Popa.

Citeste si:

In 2015, planul de investitii va depinde de finalizare achizitiei celor doua unitati de productie. Transavia detine 15 ferme de crestere a puilor de carne, doua ferme de reproductie si doua statii de incubatie, o fabrica de nutreturi combinate, doua abatoare de industrializare a carnii si o fabrica de procesare a carnii, precum si ferme vegetale cu o suprafata totala de 10.000 de hectare.

"Anul asta am mai facut doua ferme vegetale, una in Alba si una in Cluj. (...) Am reusit sa ne asiguram in totalitate cantitatea de cereale care ne trebuie anul viitor, la dimensiunile care le avem acum", a mentionat proprietarul Transavia. In ceea ce priveste cultivarea de soia, proiectul este in expectativa, pentru ca nu functioneaza in zona in care Transavia detine terenuri. "Ramanem sub rezerva ca putem sa achizitionam terenuri intr-o zona pretabila pentru cultura de soia", a spus Ioan Popa.

N-am nicio motivatie sa vanda

Circa 80% din productia Transavia este vanduta prin marile retele de magazine, iar catre retaileri mici vinde doar cu plata pe loc, ca sa nu aiba probleme cu recuperatul banilor. Transavia nu produce marci private pentru retaileri si nici nu intentioneaza, drept pentru care producatorul nu este prezent in unele lanturi de magazine, precum Lidl si Mega Image.

Intrebat in ce conditii ar vinde afacerea, Ioan Popa spune ca nu vrea sa vanda. "Nu vand in nicio conditie, poate doar daca n-as mai putea sa muncesc. N-am nicio motivatie sa vand. Daca acum mi-ar da cineva o suma pe firma nu stiu ce sa fac cu banii daca nu vreau sa muncesc, si ca sa o vand sa fac altceva este o utopie. Oferte am primit, dar nu ne intereseaza", a aratat seful Transavia.

Tanara de 23 de ani care se pregateste sa conduca imperiul Transavia

Tanara de 23 de ani care se pregateste sa conduca imperiul Transavia

De asemenea, va pastra toata activitatea integrata, pentru ca fiecare veriga aduce un profit. Referitor la piata de carne de pui, Ioan Popa spune ca a fost dificila si in stagnare in acest an.

Exista o mare presiune pe scaderea preturilor care se suprapune pe criza din Ucraina si faptul ca multa carne care ajungea in Rusia acum vine si la noi

"Din 2009, de cand a crescut TVA-ul la 24%, din datele noastre la sfarsitul anului trecut era o scadere de 20% la consumul de carne de pasare. 2009 a fost un an de varf de crestere. Anul asta preturile au stagnat, iar in a doua parte a anului exista o mare presiune pe scaderea preturilor, care se suprapune si pe criza din Ucraina si faptul ca multa carne care mergea in Rusia ajunge si la noi. Asistam la un fenomen relativ nou, se fac foarte multe importuri de carne de pui din UE de catre firme care se afla in insolventa si care nu mai platesc nimic la buget. Aduc carnea in Romania fara taxe vamale, o vand cu TVA la comercianti, dar pentru ca sunt in insolventa nu mai platesc nimic statului", explica el.

Popa spune ca ar benefica o scadere a TVA la carne atat pentru consumator, cat si pentru producatori si pentru stat. "Consumatorul va consuma mai mult pentru ca pretul va fi mai mic, producatorul va produce mai usor pentru ca vinde mai usor si statul va colecta mai multi bani la buget. In sectorul de panificatie eu am spus din capul locului ca nu a fost cel mai bun sector pe care l-au ales pentru reducerea TVA, pentru ca foarte multa paine se produce in brutarii mici pe care nu le-au interesat subiectul TVA nici cand a fost 24% si nici cand este 9%, pentru ca ei oricum lucreaza la negru", a mai aratat Popa.