Romania si-a castigat in ultimii 27 de ani locul in randul tarilor europene, insa fara educatie si sanatate este greu de imaginat o economie prospera. Intre anii 2002-2014, in sectorul energetic din Romania au fost derulate investitii straine de aproximativ 22 miliarde de euro, potrivit unei analize a Consiliul Investitorilor Straini. Pentru ca investitiile sa continue sa vina, “este foarte important” ca economia romaneasca sa ofere vizibilitate pe termen lung, stabilitate si transparenta.

Eric Stab, presedinte si director general al companiei GDF SUEZ Energy Romania, spune ca in cei sase ani de cand este in Romania economia locala a trecut printr-un proces “ireversibil de modernizare”, dar mai are de facut cateva lucruri.

Avand in vedere ca piata europeana este competitiva si stacheta este sus, Romania mai trebuie sa faca un salt de la o economie tanara la una “matura si solida”, iar in acest proces educatia si sanatatea sunt de o importanta vitala.

“Un subiect prioritar ramane in continuare reforma de care au nevoie doua domenii cheie, educatia si sanatatea, adevarate motoare ale viitorului, fara de care este greu de imaginat o economie prospera”, spune Stab, care detine si functia de presedinte al Consiliului Investitorilor Straini.

GDF SUEZ Energy Romania face parte din grupul francez Engie (fostul GDF SUEZ) si are operatiuni de furnizare, distributie si stocare a gazelor naturale, precum si de productie si furnizare a energiei electrice. GDF SUEZ Energy Romania si filialele sale deservesc aproximativ 1,5 milioane de clienti, opereaza o retea de 18.400 kilometri in 19 judete din sudul Romaniei si Bucuresti si au 3.650 de angajati. Grupul francez a intrat pe piata energetica romaneasca in 2005.

Stab apreciaza ca prioritatile perioadei urmatoare ar trebui sa fie definirea unor strategii clare de dezvoltare sectoriala, pe termen mediu si lung¸ si care sa fie asumate de toate partidele politice. Odata realizate aceste strategii, ele vor permite o mai buna intelegere a obiectivelor de dezvoltare aferente fiecarui sector de activitate, precum si o mai buna atragere a investitiilor din surse private.

“De asemenea, exista o asteptare in sensul de a se realiza o adevarata schimbare si in ce priveste reducerea birocratiei, precum si o mai buna absorbtie a fondurilor europene”, spune Stab.

Riscuri mult prea mari din cauza absentei unei strategii energetice

In opinia lui Stab, eforturile de schimbare a Romaniei ar trebui canalizate in trei directii. In primul rand, este necesara o tranzitie progresiva catre o piata functionala si competitiva de gaze naturale si electricitate, unde preturile materiilor prime sa reflecte corect cererea si oferta.

In al doilea rand, sunt necesare directii clare legate de mixul energetic pe care si-l doreste Romania, precum si reformele structurale necesare in acest sens.

“In calitate de presedinte director general al unui mare operator de pe piata, de membru al Coalitiei pentru Dezvoltarea Romaniei si de presedinte al Consiliului Investitorilor Straini am datoria sa-mi exprim preocuparea ca, asa cum confirma agentiile de rating S&P, Moody’s sau Fitch, Romania este perceputa de investitori ca o tara cu riscuri mult mai mari pentru investitii decat multe alte state europene”, spune Stab.

El adauga ca aceasta perceptie a riscului este cauzata de lipsa de predictibilitate a politicilor energetice, iar imbunatatirea ei este cu atat mai importanta cu cat intreaga lume iese dintr-o criza economica majora care i-a facut pe investitori sa fie foarte prudenti in evaluarea oportunitatilor.

“Numai un regim juridic si fiscal stabil si previzibil in domeniul energiei, care sa ofere suficiente stimulente investitorilor, poate sa asigure atragerea celor 3-4 miliarde de euro de care Romania are nevoie anual, ca investitii”, adauga Stab.

Intre anii 2002-2014 in sectorul energetic din Romania au fost derulate investitii straine de aproximativ 22 miliarde de euro, potrivit unei analize a Consiliul Investitorilor Straini. Pentru ca investitiile sa continue sa vina, “este foarte important” ca economia romaneasca sa ofere vizibilitate pe termen lung, stabilitate si transparenta.

Tranzitia spre energia curata

A treia schimbare majora pe care ar trebui sa o aduca strategia energetica este aceea de a asigura cadrul tranzitiei energetice, un fenomen "unic si ireversibil", care caracterizeaza nu numai sectorul energetic european ci si cel mondial. Aceasta tranzitie este o preocupare nu doar pentru guverne, ci si pentru municipalitati, companii energetice si chiar cetateni.

“Tranzitia energetica presupune trecerea o energie nepoluanta, descentralizata si axata tot mai mult pe solutii de eficienta energetica care sa incurajeze consumul rational de energie”, afirma Stab. Acest proces devine cu atat mai important odata cu finalizarea angajamentelor luate la conferinta de anul trecut din Paris pentru Climat COP 21 privind schimbarile climatice. Acea conferinta s-a incheiat printr-un acord istoric de a limita incalzirea globala sub un nivel de 2°C.

Acordul semnat la Paris permite fiecarei tari sa isi stabileasca propriile obiective privind scaderea emisiilor poluante. De asemenea, stateledezvoltate s-au angajat ca vor contribui la finantarea, cu 100 miliarde de dolari anual, a tehnologiilor cu emisii reduse in tarile cu resurse financiare limitate.

Wall-Street.ro a lansat proiectul anului: #RomaniaProfesionista. Avand in minte tragedia de la Colectiv, din toamna anului trecut, si schimbarile produse atunci in fiecare dintre noi si in societate, in ansamblu, ne dorim sa fim parte din schimbare. Mai mult, ne dorim sa contribuim, sa conturam acea Romanie profesionista in care sa ne regasim, sa propunem solutii concrete pentru reforma reala de care avem nevoie. Astfel, vom lansa permanent solutii, propuneri si idei ale oamenilor de afaceri, managerilor, antreprenorilor - specialistii care sustin economia reala.

Sursa foto: mediafaxfoto.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri