Cu o valoare estimata la 6-7 milioane de euro, piata autohtona a serviciilor de relocare creste cu peste 30 % anual. Miscarile in domeniu se concentreaza in zona Capitalei. "Nu cred ca putem vorbi de o piata a serviciilor de relocare din Romania, ci mai degraba despre piata serviciilor de relocare din Bucuresti, aici concentrandu-se aproximativ 90% din solicitari", a declarat pentru Wall-Street Adrian Tudorache, director comercial al AEON Mutari, una din cele mai mari firme de mutari profesionale din Capitala.

Relocarea profesionala a unei locuinte sau a unei companii este un proces complex, mult mai amplu decat simplul transport de mobila. Specialistii in mutari fac totul ca la carte. Fiecare relocare se desfasoara in urma unui plan intocmit de managerul de proiect. Echipa de mutari dezasambleaza si ambaleaza toate obiectele clientului, de la vesela si CD-uri, pana la piese mari de mobilier, obiecte fragile sau aparatura electronica. Obiectele sunt transportate apoi pana in noua locatie, unde sunt despachetate, reasamblate si aranjate dupa dorinta clientului. Intregul transport este asigurat, in cazul in care obiectele se deterioreaza. Mai mult decat atat, unele companii ofera si servicii de asistenta si consiliere pe parcursul mutarii.

Majoritatea firmelor de mutari profesionale ofera atat servicii de relocare pentru locuinte, cat si pentru companii. Exista echipe specializate in impachetarea si despachetarea documentelor sau in mutarea de retele si echipamente tehnologice. Cele mai multe comenzi inregistrate de specialistii in mutari vin din partea companiilor care isi schimba sediul. "Paritatea ar fi de 80:20 solicitari din partea persoanelor juridice versus persoane fizice", a precizat Adrian Tudorache.

In Romania exista aproximativ zece firme de relocare profesionale, care ofera toata gama de servicii impusa de standardele occidentale, "insa piata este inca parazitata de «firme de transport» care ofera servicii de mutare a caror standarde lasa de dorit", a adaugat pentru Wall-Street directorul AEON Mutari. Dintre firmele profesionale, majoritatea intentioneaza sa se extinda pe plan national. "Obiectivul principal pentru viitorul apropiat este extinderea in orasele tarii cu un mediu de afaceri dezvoltat, datorita cresterii solicitarilor de relocare – in principal din partea companiilor – din orase precum Brasov, Timisoara, Arad", a declarat Tudorache.

Cu toate ca viitorul arata bine pentru firmele de mutari profesionale, piata din Romania mai are mult pana va ajunge la nivelul de maturitate al pietelor occidentale. "Pe o scara de la 1 la 10, ne situam pe la nivelul 5, ca maturitate si dezvoltare a pietei, fata de relocarile din strainatate", a declarat pentru Wall-Street Roxana Toader, director comercial al firmei Vesta Group Services. "Ne lipseste o educatie a serviciilor. Romanul va gasi intotdeauna un vecin sau un prieten dispus sa-i incarce si sa-i transporte mobila, si nu va apela degraba la niste servicii specializate", a adaugat Toader.

Citeste si:

Nici la nivel corporativ, lucrurile nu sunt complet diferite. "Exista inca manageri care prefera sa efectueze mutarea sediilor companiilor lor prin forte proprii, folosind personal necalificat, sau chiar proprii angajati" declara Adrian Tudorache.

Pe o piata cu marje de profit intre 40 si 60%, firmele de mutari se dezvolta intr-un ritm sustinut, afirma directorul comercial al firmei de relocari Vesta. Infiintata in anul 2005, Vesta Group Services a avut o rata de crestere a cifrei de afaceri de 30-40%, la fiecare doua luni. Pentru anul financiar care se va incheia la sfarsitul lui iulie, Vesta Group apreciaza o cifra de afaceri cuprinsa intre 60.000 – 80.000 de euro.

Cat costa sa te muti profesionist?

Preturile pentru serviciile profesionale de relocare variaza de la cateva sute de euro pentru o garsoniera, pana la cateva zeci de mii de euro pentru relocari industriale complexe. Nu exista limite definite in cadrul cotatiilor de pret deoarece acestea variaza in functie de gradul de complexitate si de resursele implicate in procesul relocarii. "Cotatiile de pret rezulta in urma unei evaluari efectuate la adresa solicitantului, evaluare care nu il implica pe acesta in sens financiar ci ajuta la determinarea unui numar optim – lucratori, volumul de ambalaje necesar, vehiculele de transport adecvate, tehnica de manipulare etc. – si nu in ultimul rand la fluentizarea procesului de mutare si adaptarea pretului la cerintele impuse de situatia data", explica directorul AEON Mutari.

Astfel, relocarea unei garsoniere costa aproximativ 150 de euro, in timp ce, pentru un apartament de patru camere, preturile urca spre 1.200 de euro. Mutarea unei companii poate costa pana la 20.000 de euro, iar pentru mutarile industriale mai complexe, se poate ajunge la zeci de mii de euro. Preturile variaza in functie de marimea locuintelor intre care se face relocarea, numarul de obiecte care trebuie impachetate, fragilitatea lor, marimea echipei implicate in mutare, distanta dintre cele doua locatii, daca imobilul are sau nu lift, momentul din zi sau saptamana in care are loc mutarea.