Statul roman a investit cateva sute de milioane de euro in Siderca si apoi a vandut-o pe nimic unor investitori italieni care au promis relansarea productiei. Fara capitalul necesar, acestia au intors foaia si, in loc sa investeasca bani, au luat bani. Italienii
de la Beltrame au vandut Donasid Calarasi, pentru 37 de milioane de euro, grupului Tenaris. Noul proprietar al Donasid anunta ca a cumparat societatea pentru a-si asigura o sursa constanta de otel si a-si reduce costurile de productie la produsul sau principal: teava. Pentru italienii de la Beltrame, tranzactia a fost ca o mana cereasca, insa nu acelasi lucru se poate spune si despre statul roman

Italienii de la Beltrame au primit in proprietate activele viabile ale combinatului Siderca anul trecut, dupa negocieri de vreo trei. Dupa ce s-a batut palma cu Beltrame s-a constituit o noua societate - Donasid -, la care Beltrame detinea 51% din actiuni, iar statul participa cu cladirea administrativa si terenul apartinand Siderca. Aceasta din urma a intrat in lichidare cu datorii si pierderi, in asa fel incat italienii au preluat o societate curata, fara datorii sau obligatii financiare. Efortul italienilor nu a fost nicidecum pe masura activelor pe care au pus mana.

Beltrame trebuia sa aiba un aport de 7 milioane euro la constituirea capitalului noii societati, iar pentru activele preluate mai trebuia sa plateasca 20 milioane euro, intr-un interval de 20 de ani. Aceste sume, pe care se pare ca Beltrame nu a facut nici un efort sa le achite, sunt de fapt un mizilic raportat la valoarea activelor pe care a pus mana. Saraci sau nu, italienii au dovedit ca nu au bani nici pentru sustinerea productiei, adica acel capital circulant care intr-o unitate siderurgica este semnificativ.

Lectie de afaceri

Capitalul de lucru necesar unui combinat siderurgic pentru functionarea timp de trei luni este de circa 20 milioane euro. Culmea, atat s-au angajat si italienii sa aduca in prima faza la Calarasi. Numai ca ori n-au avut, ori n-au vrut sa-si riste banii, atata vreme cat combinatul a functionat din cand in cand.

Citeste si:

Otelaria electrica de la Calarasi, una dintre cele mai moderne din Romania, are o capacitate de circa 30.000 de tone de otel pe luna. Cand faci insa 2.000 de tone in cinci luni, nu ai cum sa lucrezi decat in pierdere si sa te apropii cu pasi rapizi de faliment. Ceea ce s-a si intamplat la Donasid. Cei de la Beltrame au tinut la mare secret productia lor si aveau acest drept, in calitatea in care i-a investit statul roman, adica aceea de proprietari.

Cert este ca au in pierdere si nu intamplator grupul Tenaris s-au angajat, prin contractul de vanzare-cumparare, sa plateasca si datoriile pe termen lung ale italienilor catre AVAS, 16,8 milioane euro. De asemenea, nu este clar daca, potrivit contractului semnat cu fostul APAPS, Beltrame avea voie sa vanda Donasid la nici un an dupa preluare. Cert e insa ca din toata afacerea italienii au iesit basma curata si cu banii in buzunar.

Bonitatea Cumparatorului era cunoscuta

Ce se va intampla acum cu laminorul de sina, de pilda? Cei de la Tenaris sustin ca e prea devreme sa se pronunte. E dreptul lor, desi atunci cand faci o achizitie de asemenea anvergura este clar ca ai un plan cu bataie lunga. Statul roman a pierdut dintr-un singur foc, adica pentru modernizarea laminorului si a otelariei electrice, vreo 80 de milioane euro, bani pe care ii pla-tim cu totii.

Se spera sa se recupereze ceva din taierea fierului vechi ramas in combinat, care nu e putin. Dar si de aici castiga altii, care au stiut sa exploateze indiferenta statului. Ovidiu Musetescu, fostul ministru al privatizarii, recunoaste ca „lucrurile sunt foarte complicate la Calarasi“ si ca italienii nu au facut nimic acolo pentru ca nu aveau bani. Pai, atunci de ce l-am mai vandut? Ca sa mai bifam o societate in fata organismelor financiare internationale? Interesant este ca si ISPAT, actualul proprietar al Sidex, a vrut otelaria de la Siderca. Nu si laminorul. Italienii, mai modesti, le-au luat pe amandoua si tot pe amandoua le-au vandut pe bani frumosi. Pe de alta parte, statul roman nu este interesat sa fabrice sina de cale ferata in tara, preferand s-o importe pe bani multi. Una peste alta, cu banii investiti in modernizarea de la Siderca s-ar fi putut retehnologiza alte sectoare industriale, care au piata si sunt viabile.

Tenaris e pe val

Grupul Tenaris controleaza in Romania combinatul Silcotub Zalau, preluat in 2004 prin achizitionarea firmei Tubman International, care detinea pachetul majoritar la Silcotub. Compania din Zalau produce tevi din otel de carbon si slab aliat fara sudura, cu utilizare in industria constructiilor, petrolului si gazelor, industria energetica si chimica, a constructiilor de masini. Societatea mai detine si producatorul de tevi Tubinox Bucuresti. Tenaris are capacitati de productie in Argentina, Brazilia, Canada, Italia, Japonia, Mexic si Venezuela. Anul trecut, grupul a raportat un profit net de 784 milioane dolari, cu 273% mai mult decat in 2003, rezultatele fiind determinate de cresterea cererii de echipamente pe piata energetica. In acelasi timp, vanzarile nete au ajuns la 4,1 miliarde dolari, in crestere cu 30% fata de nivelul de 3,13 miliarde dolari in 2003. Tenaris intentioneaza sa investeasca la Calarasi 25 milioane euro pentru începerea productiei de tagla rotunda.