Directorul executiv al CN APMC, Gheorghe Iorov, a declarat, ieri, ca intalnirea cu reprezentantii companiei austriece urma sa aiba loc in aceasta luna, insa a fost amanata din cauza ca studiul de fezabilitate nu a fost finalizat. El a precizat ca intalnirea a fost programata in prima jumatate a lunii ianuarie 2009.

In functie de decizia conducerii Voestalpine, urmeaza sa fie demarata o campanie de informare a populatie despre posibilitatea construirii unui combinat siderurgic in zona Constanta Sud - Agigea.

Gheorghe Iorov a spus ca o astfel de investitie ar insemna crearea a 14.000 de locuri de munca si ca alte 4.000 de locuri de munca ar fi infiintate dupa finalizarea proiectului. El a mai afirmat ca pentru Portul Constanta construirea acestui obiectiv ar insemna o crestere a traficului cu 40%.

La mijlocul lunii octombrie, compania austriaca Voestalpine a anuntat ca va amana pana in 2009 luarea unei decizii cu privire la construirea otelariei de la Marea Neagra, investitie estimata la 5 miliarde euro (6,8 miliarde dolari), din cauza incertitudinilor asupra finantarii si a cererii, potrivit Reuters, citat de NewsIn.

Citeste si:

"Din cauza conditiilor dificile de pe pietele financiare, care creeaza incertitudini in privinta evolutiei economiei globale, vom amana luarea unei decizii cu privire la acest proiect, pentru 2009", se arata intr-un comunicat al companiei.

Voestalpine si-a propus sa construiasca o otelarie la Marea Neagra cu o capacitate de 5,5 milioane de tone de otel/an, iar tarile in care s-ar putea concretiza investitia sunt Romania, Bulgaria, Ucraina sau Turcia.

In 1 octombrie, Guvernul Romaniei si reprezentantii Voestapine au semnat un memorandum de intelegere cu privire la dezvoltarea combinatului siderurgic in zona Marii Negre, dupa ce si Bulgaria semnase un memorandum similar in 8 septembrie.

Vanzarile Voestalpine in anul fiscal 2007/2008 au fost de 10,5 miliarde de euro, compania avand aproape 41.500 de angajati.