„Conducerea Zonei Libere Giurgiu, cu aprobarea Consiliului de Supraveghere, a decis suspendarea contractelor de munca a celor 118 angajati pe o luna de zile. Oamenii primesc 75% din salariu, suma pe care o plateste Zona Libera. Dar, pentru a nu intrerupe activitatea si avand in vedere ca in perioada ianuarie-februarie, activitatea este oricum redusa, jumatate din personal a optat pentru a sta acasa in ianuarie, iar cealalta jumatate in februarie. Este o masura cu care au fost de acord toti salariatii, pentru ca astfel nu va mai fi nevoie, deocamdata, sa facem reduceri de personal. Masura ne-a ajutat sa economisim circa 25 % la fondul de salarii”, a declarat Constantin Toma, citat de NewsIn.

Pe de alta parte, in ceea ce priveste activitatea firmelor din Zona Libera Giurgiu, in conditii de criza economica, directorul Constantin Toma a afirmat ca, in general, firmele care produc materiale de constructii sunt cele mai afectate.

„Nu putea fi exceptata Zona Libera Giurgiu de efectele crizei economice care, dupa parerea mea, este inca la inceput. Avem semnale ca unele societati comerciale cu activitate in Zona Libera Giurgiu, nu o sa le dau nume, dar pot spune ca sunt in jur de cinci, se confrunta cu greutati. Ma refer mai ales la societatile care aduc materiale de constructii in Zona, acestea urmand a fi expediate mai departe. Aceste firme si-au redus activitatea, pe de-o parte din cauza iernii, cand, firesc, lucrarile in constructii sunt mult mai putine, dar si din cauza lichiditatilor tot mai putine, pentru ca bancile nu mai sunt atat de darnice in privinta creditelor”, a precizat Toma.

Acesta a mai spus ca, pana in acest moment, nicio societate nu a anuntat incheierea activitatii in Zona Libera Giurgiu.

Citeste si:

Revenind la creditele acordate de banci, Constantin Toma a declarat ca Zona Libera nu simte efectele restrictiilor, pentru ca are deja foarte multe credite. „Cand am preluat conducerea Zonei Libere, in august 2008, am gasit peste 13 credite, unele pentru nevoi curente, altele pentru investitii. Facem eforturi foarte mari ca sa le putem achita, fiind vorba de circa 1,5 miliarde de lei, lunar. Ca noutate, avem posibilitatea sa cesionam sase parcele de teren din incinta Zonei Libere. Suntem in curs de pregatire a licitatiei care va avea loc pe 27 februarie, concesionarea fiind o sansa de a aduce noi venituri”, a mai spus directorul general al Zonei Libere Giurgiu.

In prezent, in Zona Libera Giurgiu isi desfasoara activitatea 198 de firme. Inainte de ianuarie 2007, in Zona activau peste 350 de firme.

Aflata in administrarea municipiului Giurgiu, Zona Libera a trecut la Consiliul Judetean in 2003, prin Hotarare de Guvern. In iulie 2008, Zona Libera Giurgiu a revenit in administrarea municipalitatii, prin hotarari ale Consiliului Local si Judetean.