Ultimul trimestru din 2008 a adus o incetinire a ritmului de crestere pentru toate categoriile principale de produse-alimente, bauturi, bunuri nealimentare si tigari. Cele mai mari cresteri au fost generate de segmentele Food si Beverages, cu un ritm de 20%, respectiv 26%.

In cadrul categoriei alimente cele mai mari cresteri au fost raportate de snacks-uri (55%), ketchup (35%), sana si kefir (34%), uleiul pentru gatit (32%) si lapte (31%).

Pe de alta parte, piata bauturilor s-a evidentiat prin cresteri de doua cifre atat pentru categoria de bauturi alcoolice (27%), cat si in ceea ce priveste segmentul de bauturi non-alcoolice (25%). Astfel, in topul preferintelor pe segmentul bauturi alcoolice, in ultimele patru luni din 2008, se situeaza sampania (+66%), whisky (+53%), sortimentele de bere (+30%) si vin (+24%). La polul opus, cu o dinamica redusa a vanzarilor, se situeaza sortimentele de gin (0%), lichior (4%), bitter (6%) si vodka (+10%).

In ceea ce priveste bauturile non-alcoolice, cea mai importanta crestere-123%-a fost raportata de sortimentele ice tea, urmate de categoria “ready to drink”-108%, bauturi energizante (60%) si berea non-alcoolica (38%).

Toate categoriile principale de produse au intregistrat in intervalul mentionat cresteri ale preturilor la raft comparativ cu ultimele patru luni din 2007 – alimente (+17%), produse nealimentare (+8%), bauturi (+16%) si tigari (+15%).

Crestere sustinuta si pentru sectorul produselor cosmetice si ingrijire personala

Cresterea de 14% a sectorului de produse ne-alimentare, in ultimele patru luni din 2008, a fost impulsionata in termeni de volum de articolele cosmetice si de ingrijire personala, cu un volum al vanzarilor mai mare cu 16% fata de perioada similara a anului trecut. O majorare a volumelor de vanzari a intregistrat si categoria “detergenti” (9%), in timp ce segmentul “alte produse ne-alimentare” a raportat o incetiniere a ritmului de crestere de pana la 17%.

Analiza MEMRB a vizat comertul traditional, retelele de magazine care au oferit date fiind Carrefour, Cora, Metro, Carrefour Express, Billa, G'market, Mega Image, Spar, Profi si Albinuta.