Sectorul energetic este unul dintre segmentele pietei de fuziuni si achizitii (M&A) cu cel mai mare potential, in special in ceea ce priveste energia regenerabila, a declarat managing partner Tuca Zbarcea&Asociatii, Gabriel Zbarcea.
"Retailul si industria bunurilor de larg consum raman atractive indeosebi pentru investitorii care dispun de lichiditati. Fara legatura directa cu piata de fuziuni si achizitii, unul dintre domeniile in care se vor investi multe miliarde de euro este sectorul de infrastructura rutiera, feroviara si fluviala/maritima", spune Zbarcea (foto), citat de NewsIn.

El spune ca valoarea fuziunilor si achizitiilor din primul trimestru al acestui an s-a situat putin peste 600 milioane euro, in scadere cu 60% fata de cele 1,5 miliarde euro inregistrate in perioada similara a anului 2008.

"Piata de fuziuni si achizitii s-a contractat in primul trimestru al anului 2009, atat ca valoare, cat si ca volum. In primele trei luni ale anului trecut au fost incheiate cu succes aproximativ 60 de tranzactii, cu o valoare de 1,5 miliarde de euro (...). In schimb, primul trimestru al anului in curs a consemnat un numar semnificativ redus de tranzactii, doar 46, iar valoarea acestora s-a situat putin peste 600 milioane euro", a spus Gabriel Zbarcea.

Din analizele bancii de investitii Raiffeisen Investment, primul trimestru al anului 2009 a marcat o scadere de peste 90% a valorii pietei locale de M&A, corespunzand unei scaderi de 20% a volumului tranzactiilor comparativ cu perioada similara a anului precedent.

Gabriel Zbarcea a adaugat ca pentru anul in curs valoarea pietei de fuziuni si achizitii va scadea cu pana la 30% fata de cea inregistrata in anul 2008.

"Volumul pietei de fuziuni si achizitii a atins in 2008 un record absolut, de 10 miliarde de euro, sfidand oarecum criza financiara si economica, care in tot acest rastimp punea stapanire pe Europa. Totusi, intrucat anul 2009 a prins economia Romaniei in plina recesiune, nu ma astept la o mentinere a volumului de tranzactii la un nivel similar cu anul trecut. Din multe privinte, 2008 va fi greu de egalat. Cel mai probabil, valoarea pietei de fuziuni si achizitii va scadea cu minimum 20-30%. Nu se va mai cumpara sau vinde la aceleasi preturi ca in 2008", a mai spus managing partner Tuca Zbarcea & Asociatii.

In ceea ce priveste casa de avocatura, de la inceputul anului si pana in prezent, Tuca Zbarcea & Asociatii a fost implicata in achizitia Frigotehnica, tranzactie cifrata la 25.000.000 euro, achizitia brandului de inghetata Napoca de catre Unilever South-Central Europe, precum si mai multe tranzactii imobiliare, printre care achizitia unui teren in suprafata de 60.000 mp in Iasi, pentru suma de 25.000.000 euro.

De asemenea, in decembrie 2008 – ianuarie 2009, avocatii Tuca Zbarcea & Asociatii au mai fost implicati in tranzactia de tip "forward purchase", cifrata la 40.000.000 euro, privind achizitia de catre Carrefour Property a unui proiect comercial in Bacau de la Sogeprom, compania de dezvoltare imobiliara a bancii franceze Société Générale.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri