“Piata este foarte schimbatoare si greu predictibila. Saptamana a doua din luna a fost slaba, pe cand cea de-a treia a fost mult mai buna decat cea din 2008, deci este clar ca oamenii isi pastreaza banii pentru sarbatori. Se vede ca sunt mai putini bani in piata, se observa si din vanzarile bunurilor de masa”, a explicat pentru Wall-Street Caius Crisan, directorul general al lantului de magazine de tip discount Profi.

Desi Profi a fost unul dintre “performerii” retailului alimentar, cu perspective de crestere a afacerilor anul acesta de 40%, pana la 210 milioane de euro, Crisan spune ca in decembrie s-a inregistrat o crestere usoara fata de aceeasi luna din 2008. “In decembrie 2009, fata de 2008, am inregistrat o crestere a vanzarilor de 23%, dar avansul se datoreaza doar cresterii organice, deci unitatilor nou deschise. Raportandu-ne la parametri comparatibili, si anume un numar de 51 de magazine, ne situam la acelasi nivel cu 2008”, a explicat managerul.

Acesta a mai spus ca magazinele au mers cel mai bine in Bucuresti, unitati care au raportat cresteri de 16%, pe cand in unele orase vanzarile au intrat intr-un recul, pe fondul scaderii puterii de cumparare si a cresterii somajului.

“Nu asteptam cresteri in decembrie, ci vom fi foarte multumiti daca ne mentinem cel putin la nivelul aceleasi perioade din 2008”, spune pentru Wall-Street Rainer Exel, seful discounterelor Minimax, care adauga ca in linii mari se observa o atentie sporita a consumatorului la preturile produselor.

Fata de o perioada obisnuita, luna decembrie aduce pentru Minimax cresteri de 30% a vanzarilor si este echivalenta cu 12% din volumul anual. Principalele motoare de crestere este sortimentatia de sezon, si anume produse de baza (faina, praf de copt, dulciuri), dar si mezeluri. In plus, vanzarile sunt impulsionate si de promotiile derulate de discounter, care atrag vanzari mai mari pentru decoratiuni, bauturi alcoolice si jucarii.

Desi lucreaza cu un al segment de clienti, si anume cu cei revanzatori, care au mici afaceri, si Metro, cel mai mare retailer din Romania, a observat o mai mare atentia acestora pentru preturi. “Compania se adreseaza clientilor profesionisti, iar in aceasta perioada acestia sunt mult mai atenti la pretul si calitatea produselor achizitionate, analizand si urmarind atat promotiile, cat si marcile proprii, in cautarea unui raport cat mai bun calitate-pret”, au spus pentru Wall-Street oficialii retailerului german.

Fara sa faca estimari privind cresterile de vanzari in perioada Craciunului, reprezentantii Metro au mai mentionat ca printre produsele cele mai cautate se numara articolele specifice de sezon, dulciurile, carnea, alimentele de baza, de birou si de menaj.

Un alt retailer de tip cash&carry, Selgros, principalul concurent al Metro, estima la inceput de decembrie ca incasarile din luna decembrie vor avea o pondere de 20% din totalul vanzarilor pe 2009. Calculata la nivelul cifrei de afaceri realizate anul trecut, de aproape 860 de milioane de euro, luna decembrie ar urma sa aduca incasari in valoare de 170 de milioane de euro.

Cat despre previziunile pentru anul viitor, retailerii nu sunt prea optimisti. "Anul viitor va fi mai prost decat acesta, iar evolutia pietei de retail se va situa la nivelul celui de-al doilea semestru al lui 2009. Anul 2010 nu va incepe bine ca in 2009, situatie care se va prelungi pana spre sfarsit, astfel incat la inceputul lui 2011 speram sa atingem, poate, nivelul lui 2008", potrivit sefului magazinelor Profi. Acesta a mai adaugat ca pentru 2010, Profi a bugetat o "crestere moderata, temperata, de 15-20%, luand in considerare cele 16 magazine nou deschise in 2009".

Potrivit unui studiu intreprins recent de firma de cercetare de piata Mednet, majoritatea romanilor resimt efectele negative ale crizei economice, peste 70% dintre acestia reducandu-si consumul sau cumparand produse mai ieftine. Cele mai afectate sunt femeile aproape de pensionare cu un venit mai mic de 1.500 de lei/familie.

La solicitarea Wall-Street, retailerul Carrefour, care opereaza o retea de 22 de supermarketuri si 25 de hipermarketuri, a transmis ca informatiile privind estimarile de vanzari pentru Craciun sunt confidentiale. "Conform politicii companiei, nu comunicam date legate de evolutia vanzarilor, cifra de afaceri etc", ne-au raspuns si oficialii lantului de magazine Plus Discount, cel mai dinamic jucator in expansiunea retelei anul acesta.

Piata retailului modern alimentar este estimata la o valoare de circa 10 miliarde de euro, afacerile primilor trei mari grupuri - Metro (Metro Cash&Carry, Real Hypermarket), Rewe (Selgros Cash&Carry, Billa, Penny Market) si Carrefour cumuland jumatate din aceasta suma anul trecut.

Citeste povestea tranzactiei prin care magazinele Profi au fost preluate de fondul de investitii Enterprise Investors in luna noiembrie.

Afla cum se comporta romanii pe timp de criza, precum si care sunt estimarile pentru retailul romanesc anul viitor.

Retailul in 2010: Falimente, restructurari si vanatoare de preturi mici

Retailul in 2010: Falimente, restructurari si vanatoare de preturi...