Guvernul va reduce deficitul bugetar pentru urmatorii trei ani apeland din nou la reduceri de personal, sistarea platii celui de-al 13-lea salariu si a primelor de vacanta, pentru anul viitor fiind prevazuta si inghetarea in continuare a coeficientilor de ierarhizare din Legea salarizarii bugetare, anunta Mediafax.
Pentru anii urmatori se intentioneaza reducerea deficitului bugetar la 3%, in 2012, la 2,4%, in 2013, si la 1,9%, in 2014.

Politica de cheltuieli pentru perioada 2012-2014 va fi in continuare una restrictiva, iar aceste tinte de deficit vor fi atinse in conditiile continuarii reducerilor de personal, eliminarii platilor celui de-al 13-lea salariu, a tichetelor de masa si a primelor de vacanta, pentru anul viitor facandu-se referire si la "inghetarea punctului de pensie".

Activitatea prestata in afara duratei normale a timpului de munca va fi compensata si anul viitor exclusiv prin ore libere.

Prin reduceri de personal, numarul de posturi va fi redus pana anul viitor la 1,24 milioane angajati. In decembrie anul trecut, premierul Emil Boc anunta ca numarul de bugetari a scazut la 1,27 milioane persoane.

Anvelopa salariala pentru anul 2012 trebuie sa se incadreze in 42,5 miliarde lei, respectiv 7,1% din PIB. Anvelopa salariala va fi mentinuta in limitele convenite de 7,1% din PIB pentru anul 2012 in conditiile eliminarii celui de-al 13-lea salariu si a primei de vacanta, reducerii numarului de salariati din sectorul bugetar, care va continua prin inlocuirea unui singur salariat din sapte care parasesc sistemul, inghetarea punctului de pensie, implementarea legislatiei in domeniul salarizarii.

Cheltuielile cu salariile vor continua sa fie limitate in 2013 si 2014, la 6,7% din PIB si, respectiv, la 6,4% din PIB.

In acelasi timp, va fi continuata "aplicarea etapizata" a Legii-cadru de salarizare in sectorul bugetar, urmand insa ca anul viitor valoarea de referinta corespunzatoare coeficientului de ierarhizare 1,00 sa fie mentinuta la 600 lei, iar coeficientii aferenti claselor de salarizare sa nu se aplice, dupa sistemul utilizat si in acest an.

Pentru anul viitor, cheltuielile de personal ale bugetului general consolidat au fost stabilite luandu-se in calcul "cresteri salariale acordate in doua transe", astfel incat in 2012 sa fie recuperata integral diminuarea salariala din 2010.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri