Ministrul si-a inceput declaratia de presa de luni prin a spune ca inventarul pentru neintocmirea caruia Romania a fost suspendata "este o responsabilitate inca din 2007", conform Mediafax.

"Cand am preluat ministerul, colegii mi-au raportat ca nici macar nu sunt pornite cele sase studii fara de care inventarul nu este complet. Sunt studii complexe, a caror valoare insumata este de 500.000 de euro. Sunt studii complexe", a spus Borbely (foto).

El a precizat ca, in ciuda faptului ca din iulie si pana in august Romania a facut "un prim raport", statul nu a putut evita suspendarea.
"Venim cu un nou raport in luna septembrie si sper sa finalizam studiile pana la sfarsitul anului. Ceea ce, speram noi, va insemna o suspendare nu mai lunga de sase luni", a mai spus ministrul Mediului.

El a tinut sa precizeze ca Romania nu pierde aceste unitati, ci, in perioada de suspendare, ele nu pot fi tranzactionate.

"Putem negocia, putem pregati unele contracte, dar nu putem tranzactiona", a spus Borbely.

Ca justificare a situatiei in care a ajuns Romania, Borbely a povestit ca, in 2010, cand a preluat ministerul, a gasit in acest domeniu "o legislatie care n-a fost pusa la punct din cauza unor divergente intre Ministerul Mediului si Ministerul Economiei, din 2009".

"Desi din 2008 se putea pune la punct legislatia, numai in 2010, si intr-un timp destul de scurt, am reusit sa punem la punct legislatia", a continuat Borbely.

El a spus din nou ca, dupa ce reglementarile legale necesare au fost aprobate, statul a inceput negocierea "cu mai multe entitati".

"Acum suntem intr-o faza destul de avansata. Sper ca, in perioada de dupa ce se ridica suspendarea, sa putem tranzactiona cat mai multe asemnea unitati. Din pacate, piata tranzactiilor nu e foarte spectaculoasa", a mai spus ministrul.

Citeste si:

El nu a vrut sa dezvaluie cantitatea de certificate pentru vanzarea carora negocierile se afla intr-un stadiu avansat.

"Valoarea acestor unitati este valoarea de piata. In anii 2008-2009, un astfel de certificat valora intre opt si 11 euro, acum se negociaza la patru-cinci euro pe unitate. Nu stim daca va scadea sau va creste (in urmatoarele sase luni, n.r.), e o bursa a acestor unitati", a spus Borbely.

Odata cu suspendarea Romaniei, comisia internationala de specialitate care a dispus aceasta sanctiune a ordonat si blocarea registrului national pentru certificatele de emisii de gaze cu efect de sera. Acest lucru inseamna, potrivit lui Borbely, ca nici firmele care detin astfel de certificate nu le vor mai putea tranzactiona pe piata interna.

"Am pregatit terenul, sa nu credeti ca am stat cu mainile in san; aceste firme vor putea tranzactiona pe piata bulgara. Nu pierdem noi niciun fel de alt drept, ci doar ei trebuie sa tranzactioneze aceste certificate pe o alta piata, nu pe piata din Romania", a declarat Borbely, lasand sa se inteleaga ca firmele "au stiut" despre aceasta posibilitate de suspendare.

"Si-au luat masuri, deci nu mai tranzactioneaza pe aceasta bursa din Romania ci pe alte burse, in special in Bulgaria", a spus Borbely.

Surse guvernamentale au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, ca firmele romanesti care detin astfel de certificate au fost instiintate inca de la sfarsitul saptamanii trecute, in contextul pe-atunci iminentei suspendari, sa-si deschida conturi pe pietele de tranzactionare a acestor certificate ale altor tari.

"Cine nu a facut-o pana acum, nu o mai poate face, intrucat registrul romanesc nu mai poate elibera nici macar dovada existentei acestora", au declarat sursele citate.