Trei sferturi din cetatenii Uniunii Europene considera ca fenomenul coruptiei este des intalnit in tara in care locuiesc si peste jumatate sustin ca situatia s-a inrautatit in ultimii trei ani.

In cele mai multe tari din Europa de Vest conceptul de coruptie este unul destul de abstract la nivel personal (danezii sustin ca politicienii sunt cei mai corupti), insa, pe masura ce inaintezi spre sudul sau estul Europei, acest fenomen tinde sa faca parte din activitatea zilnica. Astfel, in ultimul an unul din trei lituanieni, respectiv unul din patru romani sustin ca li s-a cerut mita. Spre comparatie, media la nivel european este de un cetatean la 20.

Coruptie

In tarile in care mita este un fenomen des intalnit cel mai afectat domeniu este cel al sanatatii, releva datele Comisiei Europene. Aproximativ un sfert din lituanieni si romani declara ca au oferit o suma neoficiala unui doctor, unei asistente sau spital in schimbul unui tratament medical. Mai mult, romanii platesc in fiecare zi 1 milion de dolari ca mita sau “atentii” pentru personalul medical, potrivit Bancii Mondiale.

Citeste si:

Salariile din sistemul sanitar romanesc sunt printre cele mai mici din Uniunea Europeana, respectiv echivalentul a 200 de euro pe luna pentru un rezident si 500 de euro in cazul unui specialist.

Potrivit datelor Colegiului Medicilor, Romania a devenit cel mai mare exportator de absolventi de medicina (inclusiv din domeniul stomatologiei) din Europa, cu peste 8.000 de specialisti plecati deja din 2007 incoace. Deficitul va putea fi cu greu acoperit, in conditiile in care alti 3.000 se pregatesc sa plece, iar numarul absolventilor este de 4.000-5.000 pe an.

O alta problema consta in faptul ca cei afectati de acest fenomen nu anunta autoritatile in momentul in care sunt pusi in fata unui act de coruptie. Doar 40% dintre romani sustin ca au raportat un astfel de caz, acesta fiind si cel mai redus procent la nivel european. La polul opus, polonezii sunt cei mai vigilenti la acest capitol, 98% din acestia raporand cazurile de coruptie.