Comisia Europeana nu cere alinierea pretului la gaze, deoarece fiecare stat are un alt pret, dar ar putea demara proceduri de infringement, daca pretul gazelor in Romania este mai mic decat cel de productie, a declarat luni comisarul european pentru multilingvism, Leonard Orban.
Referitor la informatiile care au circulat cu privire la alinierea pretului la gaze, Orban a precizat ca CE nu cere asa ceva, deoarece "nu exista un pret unitar al gazelor naturale la nivelul UE. Sunt state membre in care pretul este peste 600 de dolari mia de metri cubi", a spus comisarul.

"Problema se pune insa din punctul de vedere al costurilor de productie. In cazul in care pretul gazului este mai mic decat costul de productie, inseamna ca se subventioneaza indirect, ca se acorda ajutoare de stat companiilor care opereaza pe teritoriul Romaniei, ceea ce nu este compatibil cu aquis-ul comunitar. In acest caz, Comisia va analiza posibilitatea de deschidere a unor proceduri de infringement, adica de incalcare a Tratatului", a explicat comisarul roman, potrivit NewsIn.

In luna ianuarie, purtatorul de cuvant al comisarului pentru energie, Ferran Tarradellas, declara pentru NewsIn ca Romania trebuie sa-si respecte angajamentul pe care si l-a luat in cursul negocierilor de aderare cu privire la alinierea pretului la gazele naturale din productia interna cu cel de pe piata europeana.

In prezent, Romania importa 38,31% din gazele naturale, restul fiind din productie proprie. Pretul pentru gazul autohton este 180 dolari de mia de metri cubi, in timp ce gazul din import costa 370 dolari mia de metri cubi.

"Ce spunem noi e ca Romania s-a angajat, atunci cand a decis sa adere la piata interna comunitara, sa alinieze preturile la gaz cu cele de pe piata UE. Si aceasta nu s-a intamplat. In timpul negocierilor de aderare, Romania a venit cu un plan care prevedea convergenta dintre pretul intern cu cel din import. Romania trebuie sa-si modifice legislatia, astfel incat sa fie compatibila cu principiile Tratatului. Intr-un fel, acest pret redus ar putea fi considerat ca ajutor de stat", a avertizat Tarradellas.

Comisia accepta totusi subventiile de stat pentru consumatorii cu venituri mici, atata vreme cat aceste ajutoare sunt prezentate si aprobate de Bruxelles. "Preturile trebuie sa reflecte cererea si oferta, nu sa fie subventionate de stat. Singurele subventii permise sunt pentru protejarea consumatorilor cu venituri reduse," a mai spus purtatorul de cuvant al comisarului pentru energie.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri