"Capacitatea IMM-urilor de a face fata unor eventuale socuri s-a deteriorat usor, pe fondul majorarii restantelor si a incidentelor de neplata", a explicat marti directorul Dragulin.

Potrivit datelor BNR, cea mai mare parte a creditelor luate de IMM-uri sunt garantate ipotecar, insa cea mai mare parte a restantelor pentru imprumuturile contractate de IMM-uri este pentru creditele fara garantii.

Volumul creditelor luate de la banci de firmele mici si mijlocii a avansat cu 13% in intervalul ianuarie - martie 2008, in conditiile in care la sfarsitul lui 2007 creditarea catre IMM-uri avansase cu 69% fata de finalul anului anterior.

In principal, IMM-urile se finanteaza pentru nevoile de trezorerie, precum plata salariilor, insa o pondere importanta o au si finantarile pentru echipamente, urmate de cele pentru bunuri imobiliare.

Citeste si:

Aproape doua treimi din firmele mici si mijlocii care apeleaza la finantarea externa pe termen mediu si lung provin din comert si servicii, in timp ce 18% sunt IMM-uri din industrie, 8% din constructii si doar cate 5% din agricultura sau domeniul energetic.

Ponderea finantarii externe pe termen mediu si lung a IMM-urilor ajunsese la sfarsitul lui martie 2008 la aproximativ 36% din totalul imprumuturilor catre companiile nefinanciare, reprezentand peste 5 miliarde euro.

Rentabilitatea capitalurilor proprii a IMM-urilor scazuse la 17,5% in iunie 2007, de la aproape 27% in decembrie 2006.