Fondul Proprietatea a publicat caietul de sarcini pentru potentialii administratori acum cateva zile, insa nicio companie internationala nu a trimis vreo scrisoare de intentie pana in prezent, a declarat , citat de NewsIn, presedintele comisiei pentru alegerea administratorului, Sebastian Vladescu.
"Pana in prezent nu am primit nicio scrisoare de intentie din partea potentialilor administratori ai Fondului Proprietatea, insa termenul limita pana la care solicitam scrisori de intentie este 1 august", a declarat Vladescu.

Fondul Proprietatea intentioneaza sa numeasca unul sau mai multi administratori de fond in vederea listarii fondului la Bursa de Valori Bucuresti (BVB).

"In luna august, vom organiza o serie de intalniri de informare, premergatoare inceperii procesului de selectie a managerului de fond, iar intentia noastra este de a selecta administratorul ori administratorii pana la sfarsitul acestui an sau cel tarziu pana la inceputul lui 2009", a mai spus Vladescu.

Fostul presedinte al consiliului de administratie al Fondului Proprietatea, Emanoil Negut, declara in februarie, pentru NewsIn, ca 37 de companii internationale sunt interesate de administrarea Fondului Proprietatea si estima ca societatea care va administra fondul va fi selectata pana la sfarsitul lunii octombrie 2008.

Din comisia pentru alegerea administratorului de fond fac parte fostul ministru al finantelor, Sebastian Vladescu, directorul general al Directiei de Supraveghere Bancara din BNR, Nicolae Cinteza, secretarul de stat din Ministerul Economiei si Finantelor, Catalin Doica, avocatul Ioana Crenguta Leaua si Bogdan Alexandrul Dragoi, director general al Directiei Economice din Primaria Capitalei.

Fondul Proprietatea, creat in 2005 ca solutie pentru despagubirea fostilor proprietari deposedati de regimul comunist, carora nu li se mai pot restitui in natura averile confiscate, are un capital social de 14,2 miliarde lei (circa 4 miliarde euro).

In prezent, Fondul Proprietatea are detineri la 88 de companii, dintre care cele mai multe sunt din sectorul energetic.

Planurile guvernului prevad listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si la o bursa internationala, din Londra sau New York. Ultimele declaratii facute de conducerea Fondului dau de inteles ca listarea se va realiza, cel mai devreme, la jumatatea anului viitor.

La ultima raportare din luna iunie, numarul de actionari privati ai Fondului Proprietatea era de 2.207, acestia detinand 18,97% din capital.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri