In intervalul ianuarie - octombrie 2007, statul incasase 99,14 miliarde lei.

In octombrie 2008, veniturile bugetare consolidate au avansat cu 17,8% fata de aceeasi luna a anului trecut, pana la 10,16 miliarde lei.

Veniturile la bugetul de stat au crescut in primele zece luni ale anului cu 31,4% fata de perioada corespunzatoare din 2007, pana la aproape 81,2 miliarde lei, mai arata datele MEF, conform NewsIn.

Veniturile la bugetul fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, al asigurarilor sociale de stat si asigurarilor pentru somaj au avansat au ajuns la 41,4 miliarde lei, in crestere cu 29,5% fata de intervalul ianuarie - octombrie al anului trecut.

Citeste si:

Veniturile bugetelor locale au afisat o crestere modesta in primele zece luni, pana la 5,56 miliarde lei, de la 5,38 miliarde lei in perioada corespunzatoare a anului trecut.

Duminica, ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian, a declarat ca deficitul bugetar s-a mentinut in octombrie la un nivel similar celui de dupa primele noua luni ale acestui an, fiind de circa 1,5% din produsul intern brut (PIB).

Guvernul si-a propus sa incheie anul 2008 cu un deficit al bugetului consolidat de 2,3% din PIB.

Dupa primele opt luni din acest an, deficitul bugetului consolidat era de 5,14 miliarde lei, suma care echivaleaza cu 1,02% din PIB-ul estimat pentru acest an, de 505 miliarde lei, in timp ce bugetul de stat inregistra un dezechilibru de 6,6 miliarde lei, echivalent cu 1,3% din PIB, potrivit datelor publicate de MEF.