Luna trecuta, 294 de firme notificasera ANOFM ca vor sa disponibilizeze 21.656 de persoane in perioada aprilie-octombrie 2009.

Astfel, in perioada mai-octombrie, cele mai multe persoane care ar putea fi disponibilizate provin din domeniul fabricarii de masini, utilaje si echipamente (2.548), urmat de cel al confectiilor (2.098) si de cel al fabricarii autovehiculelor de transport rutier (1.840).

Numeroase firme din Bucuresti au notificat agentia de ocupare a fortei de munca asupra intentiei de a concedia 4.691 angajati, din care 2.132 in Capitala, iar restul in unitati din tara ale unor companii cu sediul central in Bucuresti.

Agentiile teritoriale de munca au mai fost anuntate ca 2.199 de salariati din judetul Prahova si-ar putea pierde locul de munca in mai-octombrie, in Timis - 1.613, in Teleorman - 1.367, iar in Brasov - 1.350. Cele mai putine notificari au fost primite din judetele Covasna (20) si Valcea (40).

Cele mai multe firme (24) care au transmis date privind posibile disponibilizari in acest interval sunt din Bucuresti, urmate de Timis (15), Arad (12), Brasov (12), Cluj (12), in timp ce cele mai putine companii care si-au manifestat intentia de a diminua numarul de angajati sunt in Caras Severin, Covasna, Tulcea si Valcea, cate una.

Aproape 90% dintre salariatii care si-ar putea pierde slujbele provin din firme cu capital privat, 2.158 de persoane - din companii de stat si 265 - din societati cu capital mixt.

Numarul disponibilizarilor anuntate pentru acest an a scazut de la 31.871 in ianuarie la 21.581 in februarie, dar in martie a crescut la 25.509 disponibilizari. In aprilie, numarul notificarilor de disponibilizari primite de ANOFM s-a injumatatit, la 13.193.