Crestea salariului minim ar trebui sa fie corelata cu avansul inflatiei, insa daca s-ar calcula raportat la bugetul unei familii, salariul minim ar trebui sa ajunga la 860 de lei, a declarat Bogdan Hossu, presedintele Cartel ALFA
"Pentru a crea premisele pacii sociale in Romania, credem ca actualul guvern trebuie sa creeze un mecanism care sa creasca automat salariul minim in raport cu inflatia. Astfel salariul minim ar trebui sa creasca in acest moment cu 5%, respectiv la 630 de lei, insa daca salariul minim ar fi calculat pe structura bugetului unei familii, acesta ar trebui sa creasca la 860 de lei", a spus Hossu.

Liderul sindical cere executivului sa-si asume acordul semnat anul trecut de sindicate cu guvernul Tariceanu, ce prevede cresterea salariului minim pe economie in raport cu salariul mediu brut, potrivit NewsIn.

Pe de alta parte, Dan Matei Aghaton, secretarul general al confederatiei patronale din industrie Conpirom, a precizat ca patronatele nu sunt de acord sa poarte discutii cu sindicatele, legate de majorarea salariului minim pe economie, decat din a doua parte a acestui an.

"Suntem de acord sa ne asezam la negocieri cu confederatiile sindicale pentru a creste salariul minim pe economie, insa nu in actualele conditii economice. Abia dupa trimestrul doi putem discuta despre majorari salariale, in functie de cum va evolua economia", a afirmat Aghaton.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri