"Noi am propus si propunem in continuare urmatoarele: aplicarea Legii salarizarii, care vizeaza o crestere cu 17% inca din 2008 a salariilor profesorilor. Sentintele judecatoresti, acolo unde exista, isi urmeaza cursul firesc si sunt esalonate conform graficului prevazut de lege si ne asiguram ca toti profesorii sa aiba asigurata resursa financiara pentru plata salariilor asa cum scrie in Legea salarizarii unitare", a spus Boc sambata, in cadrul videoconferintei cu prefectii de la Palatul Victoria, scrie 9AM.

Boc a amintit ca din majorarea salariala de 50% votata de Parlament in toamna anului 2008, 17% s-a aplicat pentru toate cadrele didactice inca din noiembrie 2008. Diferenta de 33% nu s-a mai acordat pentru ca nu au existat resurse financiare, dar si din cauza crizei economice, a spus el.

"Legea care viza majorarea cu 50% a salariilor profesorilor a fost abrogata prin Legea unica a salarizarii. Pe parcursul anului 2009 au aparut insa situatii in care, prin sentinte judecatoresti, unii profesori au obtinut si majorarea cu 33% a salariului, pana la 50%", a spus prim-ministrul.