Inexistenta unui acord cu Fondul Monetar International (FMI) ar crea "conditii dificile si complexe de imprumut pentru Romania, iar costurile imprumuturilor de pe piata externa ar ajunge la cel putin 7%", adica dublu fata de nivelul curent, a spus Adrian Mitroi, secretar general CFA Romania.
"In absenta unui acord cu Fondul, nivelul CDS (credit default swaps, instrumente care arata costul riscului de neplata - n.r.) s-ar putea inflama, afectand potenatialul de imprumut al Romaniei de pe piata externa", a declarat Mitroi, potrivit NewsIn.

El considera ca in momentul de fata temerile cele mai mari sunt legate de deprecierea monedei europene fata de dolar si influentele acesteia asupra economiei romanesti.

"Cel mai mare pericol, in prezent, este, insa, altul, si anume ca moneda exporturilor noastre (euro, n.r.) se depreciaza, in timp ce moneda importurilor (dolar, n.r.) se apreciaza. Suntem o economie extrem de dependenta de materii prime, inclusiv petrol sau gaze naturale, iar deprecierea monedei exporturilor (euro, n.r.) ne aplatizeaza avantajul competitiv", a spus Mitroi.

In acelasi timp, Mitroi prevede un curs stabil in 2010, intr-o banda de variatie ingusta, aflata sub controlul bancii nationale.

"Nu vad leul ducandu-se catre 4,50-5 lei/euro, asa cum sustin unii analisti", a declarat pentru NewsIn secretarul general al CFA Romania. "Avem un regim de managed floating (flotare controlata-n.r.), iar banca nationala controleaza cursul", a mai spus Mitroi. El nu exclude, insa, o usoara depreciere a cursului, care ar ajuta exportatorii.

In schimb, presedintele Asociatiei Brokerilor, Dan Paul, a declarat miercuri ca se asteapta ca leul sa se deprecieze pana la 4,5-5 lei/euro pana la finalul anului 2010. "Conform calculelor mele, la finalul anului am convingerea ca leul va atinge acest curs, intrucat poate sa ajute exportatorii romani", a declarat Dan Paul.

In martie 2009, Romania a incheiat un acord pentru o finantare externa totala de 19,95 miliarde euro, din care 12,95 miliarde euro de la FMI, 5 miliarde euro de la Comisia Europeana, 1 miliard euro de la Banca Mondiala si 1 miliard euro de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), Banca Europeana de Investitii (BEI) si International Finance Corporation (IFC). Dobanda pe care statul o plateste pentru imprumutul de la FMI este de 3,5%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri