Cresterea economica inregistrata de Romania in trimestrul al doilea, de 0,3% fata de primul trimestru, este una dintre cele mai slabe din UE si paleste in comparatie cu cifra inregistrata pentru intregul bloc comunitar, de plus 1%, informeaza Mediafax.
Potrivit datelor prezentate vineri de Eurostat, economia UE, dar si cea a zonei euro, au crescut cu 1% in trimestrul al doilea fata de primele trei luni ale acestui an, in principal datorita performantelor cu mult peste asteptari ale Germaniei, unde PIB-ul a crescut cu 2,2%.

Comunicatul Eurostat nu cuprinde date despre Romania, marcandu-le ca indisponibile, insa Institutul National de Statistica a anuntat ca economia a crescut cu 0,3% in trimestrul al doilea fata de primele trei luni in serie ajustata sezonier si a scazut cu 0,6% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Dintre statele membre ale UE pentru care cifrele privind PIB pe trimestrul doi sunt disponibile, numai cinci au inregistrat performante mai slabe decat ale Romaniei, printre care se numara si Grecia, cu o contractie economica trimestriala de 1,5%, singura scadere din Uniune.

Germania, cea mai mare economie europeana si principalul exportator al continentului, a avut si cea mai sanatoasa crestere economica, alimentata de investitii si exporturi. Si economia Lituaniei a inregistrat o crestere importanta de 2,9%, iar in Estonia PIB-ul a urcat cu 2%, insa in serie bruta.

Raportat la trimestrul al doilea al anului trecut, Romania se alatura statelor cu scadere economica, grup din care mai fac parte Bulgaria (-1,5%), Grecia (-3,5%), Spania (-0,2%) si Letonia (-3,9%).

In UE a fost inregistrata o crestere economica anuala de 1,7%, similara cu cifra din zona euro, motorul fiind si in acest caz Germania, cu un avans de 3,7%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri