De interes pentru piata asigurarilor sunt normele din Titlul IV intitulat "Persoana juridica al Cartii I din Noul Cod". Intrucat, atat societatile de asigurare cat si parte dintre intermediarii sunt constituiti sub forma persoanei juridice, normele din Noul Cod civil ce guverneaza persoana juridica prezinta interes pentru aceste categorii de entitati.

Unele dintre aceste prevederi vizeaza si autoritatea de supraveghere, respectiv Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), cum este de exemplu art. 207 potrivit caruia, in cazul activitatii care trebuie autorizate de organele competente, dreptul de a desfasura asemenea activitati se naste numai din momentul obtinerii autorizatiei respective, daca prin lege nu se prevede altfel.

Reglementari cu continut asemanator erau si in legislatia specifica anterioara(Legea nr. 32/2000) dar acum legiuitorul merge pana la capat si instituie o sanctiune cu efecte juridice deosebite pentru partile raportului juridic de asigurare. Potrivit dispozitiilor art. 207 alin.2, actele si operatiunile savarsite fara autorizatiile prevazute de lege sunt lovite de nulitate absoluta, iar persoanele care le-au facut raspund nelimitat si solidar pentru toate prejudiciile cauzate, independent de aplicarea altor sanctiuni prevazute de lege.

"Precizam ca asemenea reglementari produc consecinte juridice foarte importante, deoarece este posibil ca in exercitarea activitatii fara detinerea autorizatiei de catre societatile de asigurare si, eventual de catre intermediarii de asigurare, dupa caz, sa se incheie contracte de asigurare si se pune astfel in discutie soarta acestor contracte incheiate fara autorizatie", a declarat Marinela Nemes (foto), director general al directiei juridice din cadrul CSA.

Ea a adaugat ca CSA - ul o sa intervina si in baza competentelor legislative recunoscute in mod expres inclusiv de Legea nr. 71/2011 de punere in aplicare a Noului Cod civil, pentru adoptarea unor norme speciale care sa reglementeze situatia contractelor de asigurare incheiate de catre societatile de asigurare pentru formele si clasele de asigurare pentru care nu erau autorizate sa practice. "Aceasta desigur, in ideea protectiei consumatorilor produselor de asigurare".

O alta reglementare a Codului civil cu impact atat asupra societatilor de asigurare cat si asupra autoritatii de supraveghere este cea cuprinsa in continutul art. 776 din Titlul IV intitulat Fiducia, din Cartea a III-a Despre bunuri.

Textul de lege mentionat enumera entitatile abilitate de lege sa participe la un raport de fiducie in calitate de fiduciar. Printre acestea se afla si societatile de asigurare. In acest scop, operatorii de asigurare vor trebui sa sa-si elaboreze propriile reguli/conditii in vederea gestionarii patrimoniului fiduciar. Si in aceasta materie este posibila o conlucrare cu autoritatea de supraveghere, pentru ca aceasta din urma, in virtutea prerogativelor de control si supraveghere prudentiala va verifica si modul de indeplinire al obligatiilor de fiduciari de catre societatile de asigurare implicate in asemenea operatiuni.

Reglementari ale Noului Cod care vizeaza contractul de asigurare

"Dintre acestea mentionam de exemplu, dispozitiile art. 40 care consacra capacitatea de exercitiu anticipata prin aceea ca, pentru motive temeinice, instanta de tutela poate recunoaste minorului care a implinit varsta de 16 ani capacitate de plina de exercitiu. Se inlatura astfel discutiile cu privire la valabilitatea contractului de asigurare incheiat de catre minorul care a implinit varsta de 16 si care a dobandit capacitatea deplina de exercitiu in conditiile textului mentionat", a spus Marinela Nemes.

Tot cu privire la contractul de asigurare, dar tot ca si conditie de validitate a actului juridic trebuie avute in vedere prevederile art. 1.225-1226 care fac diferenta intre obiectul contractului si obiectul obligatiei. Aceasta cu atat mai mult in domeniul asigurarilor se impune distinctia intre obiectul asigurarii si obiectul contractului de asigurare.

Citeste si:

Impreviziunea reglementata de art. 1.271 poate constitui un alt subiect de reflectie pentru societatile de asigurare in elaborarea conditiilor de asigurare si, implicit in adaptarea contractului in cazul survenirii acestei stari, aceasta fara a nega sau diminua toate celelalte norme ale Codului cu referire la conditiile de validitate ale actului juridic deopotriva aplicabile si contractului de asigurare si de asemenea normele ce privesc efectele actului juridic, modificarea, interpretarea si incetarea actului juridic.

Cu speciala privire asupra raporturilor de intermediere in asigurari, sunt de luat in calcul si prevederile art. 1.295 si urmatoarele referitoare la institutia reprezentarii (in vechiul cod era definitia contractului de vanzare – cumparare).

Noul Cod reglementeaza contractul de asigurare cu diferitele forme de asigurare, abrogand buna parte din dispozitiile Legii nr. 136/1995. Mai exact, este vorba de art. 9-47, iar altele sunt modificate cum este cazul art. 69. Legiuitorul nu aduce insa mari modificari contractului de asigurare ci se multumeste, in principal, sa reproduca textele din Legea nr. 136/1995.

Sunt totusi de retinut prevederile art. 2.201 care reglementeaza continutul obligatoriu al politei de asigurare. Legiuitorul opereaza cu notiunea de polita de asigurare cu acelasi continut si semnificatie juridica cu cea a contractului de asigurare.

Sub aspectul validitatii contractului de asigurare sunt de mare insemnatate juridica prevederile art. 2.204 care introduc cu titlu de noutate o cauza de nulitate a asigurarii constand din reticienta manifestata de catre asigurat exprimata prin ascunderea sau necomunicarea unor circumstante esentiale pentru incheierea contractului de asigurare. Se da astfel eficienta unor opinii ale literaturii de specialitate.

Tot cu caracter de noutate sunt si dispozitiile art. 2.212 care consacra cesiunea contractului de asigurare. Aceasta norma corespunde in principal produselor financiar bancare, care presupun uneori, in mod obligatoriu, incheierea unei polite de asigurare (a se vedea reglementarile din domeniul leasingului, a creditului ipotecar pentru investitii imobiliare etc.)

Sunt de retinut si dispozitiile art. 2.220, potrivit carora, daca nu se prevede altfel, instrainarea bunului asigurat nu atrage incetarea contractului de asigurare. Este fara indoiala o norma de protectia a asiguratului dobanditor a unui bun asupra caruia exista incheiata o polita de asigurare.

In sfarsit, potrivit art. 2.229 din Noul Cod, asiguratul poate renunta la contractul de asigurare de viata in cel mult 20 de zile de la data semnarii contractului fara sa fie nevoit sa justifice vreun motiv anume si fara sa fie obligat la acoperirea eventualelor prejudicii cauzate asiguratorului.

SURSA FOTO: PRIMM.ro