"Pentru trimestrul II al anului 2012, Ministerul Finantelor Publice anunta atragerea unui volum indicativ cuprins intre 12 si 14 miliarde lei, reprezentand emisiuni de titluri de stat pe piata interna, scrie Mediafax.

In scopul optimizarii portofoliului, MFP intentioneaza in aceasta perioada sa lanseze emisiuni de certificate de trezorerie cu discont cu maturitati de 6 si 12 luni, precum si noi obligatiuni de stat de tip benchmark cu maturitate de 4 si 5 ani si redeschiderea celor existente de 2, 10 si 15 ani", se arata intr-un anunt publicat pe site-ul ministerului.

Finantele au profitat de randamentele in scadere si imprumutat de la inceputul anului 26,11 miliarde lei pe piata locala, peste valoarea programata pentru primul trimestru, de 14 si 16 miliarde lei. La aceasta suma se adauga 2,25 miliarde dolari, finantare atrasa prin emisiuni de titluuri pe piata SUA.

Aproape o treime din valoarea programata pentru trimestrul al doilea ar urma sa fie contractata in luna aprilie, cand Ministerul Finantelor a programat sase licitatii pentru vanzarea de titluri de stat in valoare de 4,25 miliarde lei.

Cei mai multi bani ar urma sa fie imprumutati prin cinci emisiuni de obligatiuni cu scadenta de 2, 4, 5 si 15 ani. Ministerul a programat doar o licitatie pentru vanzare de certificate de trezorerie, cu maturitate de un an, in valoare de 1 miliard de lei.

Citeste si:

Prima licitatie va fi organizata luni, 2 aprilie, cand Finantele vor sa vanda obligatiuni pe doi ani, de 750 milioane lei.

Pe 5 si 19 aprilie sunt programate doua noi emisiuni de obligatiuni, cu scandenta de 4 si, respectiv, 5 ani, prin care statul vrea sa imprumute 1 miliard de lei si, respectiv, 500 milioane lei.

Reducerea ratei dobanzii de politica monetara de catre BNR s-a reflectat in piata titlurilor de stat, astfel ca randamentele au inceput sa scada pana la nivele minime istorice. In cazul certificatelor de trezorerie randamentele au coborat sub rata dobanzii de politica monetara inca de la finalul lunii februarie.

BNR a redus dobanda de politica monetara cu 0,75 puncte procentuale de la inceputul acestui an, dupa taieri de cate 0,25 puncte si in sedintele Consiliului de Administratie din ianuarie, februarie si martie Dobanda cheie este acum la minimul istoric de 5,25%.