BCR mai face un pas de revenire la situatia dinaintea darii in plata si reduce avansul la creditele ipotecare la 15%, in situatia in care clientii se imprumuta pe maxim 20 de ani, in timp ce in 42 de localitati medii si mari din tara avansul a coborat pana la 25% la creditele pe termen mai lung de 20 de ani.

Dana Demetrian (foto), vicepresedinte pe retail al BCR, a subliniat din nou faptul ca darea in plata creeaza premise negative in sistemul bancar, care vor genera inegalitati sociale. De altfel, Demetrian a anuntat in exclusivitate intr-o emisiune Profesionistii in Banking cat de mult a scazut cererea de credite ipotecare imediat dupa introducerea legii.

"In conditiile de risc de creditare create de legea Darea in Plata, BCR a identificat solutii de scadere a avansurilor pentru creditele ipotecare, printr-o abordare prudentiala si calibrarea riscului de creditare, in functie de evolutiile regionale. Ca urmare, BCR a extins la 42 de localitati lista oraselor unde poate oferi credite ipotecare standard cu avansul de 25%", se arata intr-un comunicat al BCR.

Practic, BCR a selectat orasele in care piata imobiliara din orasele medii si mari cunoaste o dinamica accelerata, dar si un grad de lichiditate crescut. Astfel, solutia vine in sprijinul clientilor care sunt obligati sa detina un avans considerabil avand in vedere nivelul de pret mai ridicat al locuintelor din orasele medii si mari, mai ales ca majoritatea solicitarilor de credit ipotecar se concentreaza in aceste centre urbane.

In acelasi timp, banca a luat decizia ca avansul pentru acordarea unui credit de investitii imobiliare sa scada la 15% pentru creditele imobiliare acordate in oricare dintre cele 42 de localitati, daca perioada de acordare a creditului este de maxim 20 de ani.

Cat vei plati la un credit Casa Mea pe 25 de ani

  • Credit Casa Mea in valoare totala de 160.000 lei, pe 25 de ani: DAE = 4,53%;
  • Dobanda fixa in primii 5 ani - 4,95%; ulterior ea devine variabila si este calculata in functie de ROBOR la 6 luni plus o marja de 3%
  • comision de analiza zero;
  • cost evaluare apartament: 370 lei;
  • valoare totala platibila: 262.886,53 lei

Cat vei plati la un credit Casa Mea pe 20 de ani

  • Credit Casa Mea in valoare totala de 160.000 lei, pe 20 de ani: DAE = 4,60%;
  • dobanda fixa 5 ani 4,95%; ulterior variabila (ROBOR 6 luni + 3%);
  • comision de analiza zero;
  • cost evaluare apartament: 370 lei;
  • valoare totala platibila: 241.567,87 lei

La doua luni de aplicare a legii Darea in Plata, BCR a dat publicitatii o analiza conform careia institutiile bancare din Romania nu vor putea ignora riscul general creat de legea darii in plata, ci vor putea identifica doar solutii particulare, in functie de profilul clientilor si lichiditatea pietelor imobiliare regionale. Conform acestei analize, avansurile vor mai fi calibrate, dar aceasta de fapt inseamna pentru clienti o perioada mult mai redusa de creditare sau criterii de venit mult mai stricte.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri